V******* C*********
InculpatD********* M****
Parte vătămatăÎn baza art.278 alin.1 C.pr.pen., îndreaptă din oficiu eroarea materială strecurată în minuta sentinţei penale nr. 77/01 iulie 2019 pronunţată în dosarul nr. 591/185/2018, în senul că la aliniatul 2 se va menţiona corect „art.272, alin.1 C.pen.”, în loc de „art.227, alin.1 C.pen.”. Menţiunile îndreptate se vor trece direct în dispozitivul sentinţei penale indicate, făcându-se menţiune despre îndreptare pe marginea minutei, într-un proces-verbal. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 iulie 2019, la sediul Judecătoriei Bălceşti, judeţul Vâlcea.
Incheiere indreptare eroare materiala din 15.07.2019În baza art.206, alin.1 C.pen. cu aplicarea art.41, alin.1 C.pen., condamnă inculpatul V******* C*********, la pedeapsa de şase luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare în stare de recidivă postexecutorie, împotriva persoanei vătămate D********* M****. În baza art.227, alin.1 C.pen. cu aplicarea art.41, alin.1 C.pen., condamnă inculpatul V******* C*********, la pedeapsa de un an şi şase luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor în stare de recidivă postexecutorie. În baza art.39 alin.1 lit.b C.pen., aplică inculpatului V******* C********* pedeapsa cea mai grea, aceea de un an şi şase luni închisoare, la care adaugă un spor de două luni închisoare (o treime din cealaltă pedeapsă stabilită), inculpatul urmând să execute pedeapsa de un an şi opt luni închisoare. Aplică inculpatului dispoziţiile art.60 C.pen. În baza art.25, art.397 C.pr.pen. rap. la art.1349 şi urm. C.civ., respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă D********* M****. În baza art.274 alin.1 C.pr.pen., obligă inculpatul V******* C********* la plata sumei de 1000 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat. În temeiul disp.art.275 alin.6 C.pr.pen., cheltuielile privind apărătorul desemnat din oficiu în cursul judecăţii (avocat Aricelu Victor - delegaţie pentru asistenţă juridică obligatorie nr.416/13.09.2018, 260 lei) rămân în sarcina statului, urmând a fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01 iulie 2019, la sediul Judecătoriei Bălceşti, judeţul Vâlcea.
Hotarare 77/2019 din 01.07.2019Amână pronunţarea la data de 01 iulie 2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.06.2019Amână pronunţarea la data de 28 iunie 2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.06.2019Amână pronunţarea la data de 27 iunie 2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.06.2019Amână pronunţarea la data de 20 iunie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.06.2019Pentru lipsa martorilor Constantin Viorel şi Constantin Ilie Emil amână judecarea cauzei şi emite pe numele acestora mandate de aducere.
Incheiere de sedinta din 16.05.2019Admite cererea de suplimentare a probatoriului, cu audierea martorilor Popa Marian Mădălin şi Ungureanu Dănuţ, formulată de reprezentantul Ministerului Public.
Incheiere de sedinta din 04.04.2019termen preschimbat la data de 28.02.2019, ora 09:00.
Solicită relaţii Poliţiei oraşului Bălceşti. Emite mandat de aducere pe numele inculpatului.
Incheiere de sedinta din 28.02.2019Preschimbă termenul de judecată de la data de 07.03.2019, ora 09:00, la data de 28 februarie 2019, ora 09:00.
amânat faţă de lipsa inculpatului pe numele căruia se emite mandat de aducere şi pentru audierea martorului încuviinţat la dezbaterile de astăzi.
Incheiere de sedinta din 05.02.2019completarea probatoriului cu audierea martorului încuviintat pentru inculpat.
Incheiere de sedinta din 11.12.2018faţă de lipsa martorilor pe numele cărora se emit mandate de aducere
Incheiere de sedinta din 06.11.2018amânat pentru audierea martorilor din rechizitoriu
Incheiere de sedinta din 09.10.2018faţă de lipsa inculaptului a cărui prezenţă este necesară în vederea exprimării poziţiei procesuale, urmând a se emite mandat de aducere pe numele acestuia
Incheiere de sedinta din 18.09.2018amânat în vederea desemnării unui avocat din oficiu pentru inculpat
Incheiere de sedinta din 04.09.2018