D******* A*****
Intimat PERSOANA VATAMATAA****** M**** C******
Apelant InculpatF***** E***** L***** c* d********* p******** a***
Apelant InculpatRespinge cererea de îndreptare eroare materială formulată de petentul Finder Eduard Lucian , ca nefondată . În temeiul art.275 al.2 obligă petentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 100 de lei Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 23.04.2019.
Incheiere indreptare eroare materiala din 23.04.2019In baza art.421 pct.2 lit.a Cod proc.pen., admite apelul declarat de apelantul-inculpat Finder Eduard Lucian împotriva sentinţei penale nr.40 din 8.01.2018 pronunţată de Judecătoria Piatra-Neamţ în dosarul nr. 5930/279/2016. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată, în latura penală, doar cu privire la inculpatul Finder Eduard Lucian. Rejudecând cauza, în aceste limite: În temeiul art. 396 alin.1,2 C.p.p., condamnă pe inculpatul Finder Eduard Lucian la pedeapsa închisorii pe o durată de 1 an şi 4 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj prevăzută de art. 207 alin.1,3 C.p., cu aplicarea art.75 al.2 lit.b C.p. În temeiul art. 91 C.p. dispune suspendarea executării pedepsei închisorii de 1 an şi 4 luni sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, termen stabilit conform prevederilor art. 92 C.p. În baza art. 93 C.p. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit.b C.p. impune inculpatului următoarea obligaţie: - să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin.3 C.p., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta 60 zile muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Mun. Piatra-Neamţ sau în cadrul D.G.A.S.P.C. Neamţ, afară de cazul în care din cauza stării de sănătate nu poate presta această muncă. În baza art. 91 alin. 4 C.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.p. cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate şi înlătură dispoziţiile contrare. In baza art.421 pct.1 lit.b Cod proc.pen., respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul-inculpat A****** M**** C****** împotriva aceleiaşi sentinţe penale. În baza art. 275 alin.2 Cod proc. pen., obligă apelantul-inculpat A****** M**** C****** la plata sumei de 300 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel. Dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei a onorariului avocatului din oficiu al inculpatului A****** M**** C******, ce va rămâne în sarcina statului. In baza art.275 alin.3 Cod proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat pentru soluţionarea apelului inculpatului Finder Eduard Lucian rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în sedinţă publică azi 23.01.2019.
Hotarare 96/2019 din 23.01.2019Amână deliberarea şi pronunţarea la data de 23.01.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.01.2019T: 15.01.2019, ora 12,00 pentru prezenţa avocatului ales al inculpatului Acsinia
Incheiere de sedinta din 22.11.2018T: 22.11.2018
Incheiere de sedinta din 20.09.2018