M****** M*****
CondamnatÎn baza art. 585 alin. 1 lit. a din Codul de procedură penală admite cererea de contopire a pedepselor formulată de petentul-condamnat, M****** M***** în prezent de?inut în Penitenciarul Giurgiu. Constată că infracţiunile pentru care prin sentin?a penală nr. 449/17.10.2016 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucure?ti, definitivă prin Decizia penală nr. 376/09.03.2017 a Cur?ii de Apel Bucure?ti petentului-condamnat M****** M***** i s-au aplicat pedeapsa principală rezultantă de 3 ani, 4 luni şi 455 zile închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării pe o durată de 1 an, a drepturilor prevăzute de art. art. 66 alin. 1 lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat) ?i pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei închisorii (fapte din data de 15.12.2015 ?i 03.12.2015 ) sunt concurente cu infrac?iunile pentru care prin sentin?a penală nr. 400/29.09.2016 a Judecătoriei Cornetu, modificată ?i rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 146/A/02.02.2017 a Cur?ii de Apel Bucure?ti, sec?ia a II-a Penală, petentului-condamnat M****** M***** i s-au aplicat pedeapsa principală rezultantă de 5 ani, 6 luni şi 455 zile închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării pe o durată de 2 ani, a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi d C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a alege ?i pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi d C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a alege, pe durata executării pedepsei închisorii (fapte din datele de 07.12.2015, 18.12.2015, 27.12.2015, 08.01.2016 ?i 11.01.2016) fiind săvâr?ite în stare de recidivă postcondamnatorie, pe durata restului de 455 zile rămas neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentin?a penală nr. 4503 din 13.12.2012, pronun?ată de Judecătoria Pite?ti în dosarul nr. 21951/2012, definitivă prin decizia penală nr. 82/R din data de 05.02.2013 a Cur?ii de Apel Pite?ti. Constată că prin sentin?a penală nr. 400/29.09.2016 a Judecătoriei Cornetu, modificată ?i rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 146/A/02.02.2017 a Cur?ii de Apel Bucure?ti s-a dispus revocarea liberării condiţionate acordată petentului-condamnat prin sentinţa penală nr. 791/08.05.2015 a Judecătoriei Găe?ti din executarea pedepsei de 3 ani şi 10 luni închisoare aplicate petentului condamnat prin sentin?a penală nr. 4503 din 13.12.2012 pronun?ată de Judecătoria Pite?ti în dosarul nr. 21951/2012, definitivă prin decizia penală nr. 82/R din data de 05.02.2013 a Cur?ii de Apel Pite?ti. Descontope?te pedeapsa principală rezultantă de 3 ani, 4 luni şi 455 zile închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal pe o perioadă de 2 ani ?i pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, aplicate petentului prin sentin?a penală nr. 449/17.10.2016 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucure?ti, definitivă prin Decizia penală nr. 376/09.03.2017 a Cur?ii de Apel Bucure?ti, în elementele componente pe care le repune în individualitatea lor astfel: -pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare ?i pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. art. 66 alin. 1 lit. a ?i b C.pen, respectiv exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 1 an, exercitarea acelora?i drepturi fiind interzisă ca pedeapsă accesorie, în temeiul art. 65 C.pen., rap. la art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen, aplicată pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. d şi alin. 2 lit. b C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen. şi art. 41 alin. 1 C.pen., ( faptă din data de 03.12.2015, persoană vătămată Dragomir Alexandru), -pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare ?i pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. art. 66 alin. 1 lit. a ?i b C.pen, respectiv exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 1 an, exercitarea acelora?i drepturi fiind interzisă ca pedeapsă accesorie, în temeiul art. 65 C.pen., rap. la art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen, aplicată pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. d şi alin. 2 lit. b C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen. şi art. 41 alin. 1 C.pen., (faptă din 15.12.2015, persoană vătămată Enache Rodica), - restul de 455 zile aplicat ca urmare a revocării liberării condiţionate a inculpatului M****** M***** din executarea pedepsei de 3 ani şi 10 luni închisoare aplicată prin sentin?a penală nr. 4503 din 13.12.2012 pronun?ată de Judecătoria Pite?ti în dosarul nr. 21951/2012, definitivă prin decizia penală nr. 82/R din data de 05.02.2013 a Cur?ii de Apel Pite?ti. Descontope?te pedeapsa principală rezultantă de 5 ani, 6 luni şi 455 zile închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării pe o durată de 2 ani, a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi d C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a alege ?i pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi d C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a alege, pe durata executării pedepsei închisorii aplicate prin sentinţa penală nr. 400/29.09.2016 a Judecătoriei Cornetu, definitivă prin Decizia penală nr. 146/A/02.02.2017 pronun?ată de a Cur?ii de Apel Bucure?ti,sec?ia a II-a Penală, în elementele componente pe care le repune în individualitatea lor astfel: - pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. b), d), alin. (2) lit. b) C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C.pen. ?i cu aplic.art.396 al.10 Cpp (faptă din data 07.12.201- persoană vătămată Bî?ă Cătălin Eduard) ?i 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de 66 alin. 1 lit. a, b ?i d C.pen, respectiv exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, după executarea pedepsei închisorii, după gra?ierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescrip?ie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condi?ionate, - pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C.pen. ?i cu aplic.art.396 al.10 Cpp (faptă din data 18.12.201- persoană vătămată Ceriu Roxana Mariana) ?i 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de 66 alin. 1 lit. a, b ?i d C.pen, respectiv exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, după executarea pedepsei închisorii, după gra?ierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescrip?ie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condi?ionate, -pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C.pen. ?i cu aplic.art.396 al.10 Cpp (faptă din data 27.12.201- persoană vătămată Popescu Liliana) ?i 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de 66 alin. 1 lit. a, b ?i d C.pen, respectiv exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, după executarea pedepsei închisorii, după gra?ierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescrip?ie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condi?ionate, -pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de tentativă la furt calificat, prev. de art. 32 alin. (1) raportat la art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. b), d), alin. (2) lit. b) C.pen., cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) C.pen. ?i art. 41 alin. (1) C.pen. ?i cu aplic.art.396 al.10 Cpp (faptă din data 27.12.201- persoană vătămată Lixandru Florina) ?i 1 an pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de 66 alin. 1 lit. a, b ?i d C.pen, respectiv exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, după executarea pedepsei închisorii, după gra?ierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescrip?ie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condi?ionate, -pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de tentativă la furt calificat, prev. de art. 32 alin. (1) raportat la art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. b), d), alin. (2) lit. b) C.pen., cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) C.pen. ?i art. 41 alin. (1) C.pen. ?i cu aplic.art.396 al.10 Cpp (faptă din data 27.12.201- persoană vătămată Ghi?ă Ioana Cătălina) ?i 1 an pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de 66 alin. 1 lit. a, b ?i d C.pen, respectiv exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, după executarea pedepsei închisorii, după gra?ierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescrip?ie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condi?ionate, În temeiul art. 38 alin. 1 Cod penal- art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal contope?te pedepsele principale aplicate petentului, respectiv 2 pedepse a câte 2 ani şi 6 luni închisoare, fiecare, 3 pedepse a câte 3 ani închisoare, fiecare ?i 2 pedepse a câte 9 luni închisoare, fiecare, urmând ca petentul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care adaugă un spor de o treime din celelalte pedepse (o treime din suma celorlalte pedepse, respectiv 3 ani închisoare, 3 ani închisoare, 2 ani şi 6 luni închisoare, 2 ani şi 6 luni închisoare, 9 luni închisoare ?i 9 luni închisoare ), în final petentul executând pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare. În temeiul art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin. 1, lit. a, b ?i d C.pen, respectiv exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i dreptul de a alege, pe o perioadă de 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 45 alin. 5 Cod penal cu referire la art. 45 alin. 2 Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsa accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1, lit. a, b ?i d C.pen, respectiv exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i dreptul de a alege, pe parcursul executării pedepsei. În temeiul art. 551 din Legea nr. 254/2013 rap. la decizia nr. 7/26.04.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, consideră ca executate, suplimentar, un număr de 180 de zile, drept măsură compensatorie pentru cazarea timp de 919 de zile în condiţii necorespunzătoare, în perioada 11.10.2012 – 13.05.2015. Reduce cu 180 de zile restul de 455 zile rămas neexecutat din executarea pedeapsei de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentin?a penală nr. 4503 din 13.12.2012 pronun?ată de Judecătoria Pite?ti in dosarul nr. 21951/2012, definitivă prin decizia penală nr. 82/R din data de 05.02.2013 a Cur?ii de Apel Pite?ti, rezultând un rest rămas neexecutat de 275 zile. În temeiul art. 43 alin. 2 Cod penal adaugă pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare aplicată prin prezenta la restul de 275 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentin?a penală nr. 4503 din 13.12.2012 pronun?ată de Judecătoria Pite?ti in dosarul nr. 21951/2012, definitivă prin decizia penală nr. 82/R din data de 05.02.2013 a Cur?ii de Apel Pite?ti, în final petentul M****** M***** având de executat pedeapsa de 8 ani şi 275 zile închisoare. În temeiul art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin. 1, lit. a, b ?i d C.pen, respectiv exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i dreptul de a alege, pe o perioadă de 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 45 alin. 5 Cod penal cu referire la art. 45 alin. 2 Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsa accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1, lit. a, b ?i d C.pen, respectiv exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i dreptul de a alege, pe parcursul executării pedepsei. În temeiul art. 72 C.pen. deduce din pedeapsa rezultantă a închisorii de 8 ani şi 275 zile închisoare aplicată conform prezentei sentin?e, durata reţinerii, a arestării preventive, precum ?i perioada executată din 14.01.2016 la zi. Anulează MEPÎ nr. 792/03.02.2017 emis de către Judecătoria Cornetu ?i MEPÎ nr. 1514/13.03.2017, emis de către Judecătoria Judecătoriei Sectorului 6 Bucure?ti şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform dispozi?iilor prezentei sentin?e. Păstrează celelalte menţiuni din cuprinsul sentinţelor penale contopite, care nu contravin prezentei sentin?e. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu, av. Banu Cristian, în cuantum de 130 lei, se va înainta din fondul Ministerului Justi?iei Cu drept de a formula contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18.12.2018.
Hotarare 2902/2018 din 18.12.2018Stabileşte pronun?area pentru data de 18.12.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.12.2018În temeiul art. 395 alin. 1 Cod. proc. pen. repune pe rol cauza pentru suplimentarera probatoriului. Având în vedere Decizia nr. 7/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pronun?ată în interpretarea dispoziţiilor art. 55/1 din Legea nr. 254/2013, potrivit căreia, pentru determinarea restului de pedeapsă rămas neexecutat în vederea aplicării tratamentului sancţionator de la art. 104 alin. (2) coroborat cu art. 43 alin. (1) din Codul penal, trebuie recalculată, începând cu data de 24.07.2012 - perioada executată efectiv din pedeapsa din a cărei executare a fost dispusă liberarea condiţionată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 prin considerarea ca executate suplimentar a zilelor calculate ca executate în considerarea condiţiilor de detenţie necorespunzătoare, dispune emiterea unei adrese, atât la Penitenciarul Giurgiu cât ?i la ANP, urmând ca institu?iile solicitate să precizeze numărul de zile care se deduc, potrivit legii, din perioada de 455 zile, reprezentând rest de pedeapsă neexecutat din pedeapsa aplicată petentului condamnat M****** M***** prin sentin?a penală nr. 4503 din 13.12.2012 pronun?ată de Judecătoria Pite?ti în dosarul nr. 21951/2012, definitivă prin decizia penală nr. 82/R din data de 05.02.2013 a Cur?ii de Apel Pite?ti. Stabile?te termen în cauză, la data de 10.12.2018, în ?edin?ă publică, cu citarea păr?ilor. Cu drept de a exercita cale de atac odată cu fondul. Pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi, 29.11.2018.
Incheiere de sedinta din 29.11.2018Amână pronun?area pentru data de 29.11.2018
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.11.2018Amână pronun?area pentru data de 19.11.2018
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.11.2018Stabileşte pronun?area pentru data de 05.11.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.10.2018în vederea comunicării relaţiilor, amână cauza
Incheiere de sedinta din 03.09.2018în vederea comunicării relaţiilor, amână cauza
Incheiere de sedinta din 11.06.2018