B******* V*****
ReclamantS* L* K*** S F**** S*** S**
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamantul B******* V***** în contradictoriu cu pârâta SC LM KEVIS FRUIT SHOP SRL. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 14400 lei reprezentând contravaloarea a 16 suine rasa Duroc. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 6926,22 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, onorarii experţi, cheltuieli transport şi xerocopiere documente şi taxă judiciară de timbru. Cu drept de cerere de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată astăzi, 28.10.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 6972/2022 din 28.10.2022Amână pronunţarea la data de 28.10.2022. Pronun?area se va realiza prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 27.10.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.10.2022Amână pronunţarea la data de 27.10.2022. Pronun?area se va realiza prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 13.10.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.10.2022Amână pronunţarea la data de 13.10.2022. Pronunţarea se va realiza prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 29.09.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.09.2022Respinge obiec?iunile formulate la raportul de expertiză întocmit în cauză. Reţine că expertul desemnat în cauză a răspuns în mod corect şi complet la obiectivele stabilite de instanţă. Constată că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 9600 lei. Apreciază necesară suplimentarea probatoriului şi dispune efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea zootehnie. Stabileşte următorul obiectiv la expertiza tehnică în specialitatea zootehnie: - Să stabilească expertul preţul unui număr de 16 suine rasa Duroc, în vârstă de 16 săptămâni, greutate aproximativ 30 de kg. Pune în vedere expertului ca la efectuării evaluării să se ţină cont şi să se facă o evaluare la momentul 2018, cât şi la momentul actual. Având în vedere că pe lista actualizată a Biroului Local de Expertize Judiciare Tehnice Argeş pusă la dispoziţia Judecătoriei Piteşti se află un singur expert cu specialitatea zootehnie, numeşte expert pe domnul expert Bumbeneci Romica. Stabileşte onorariu provizoriu pentru expert în cuantum de 800 lei în sarcina reclamantului. Pune în vedere reclamantului, prezent la acest termen de judecată, să depună la dosar dovada achitării onorariului provizoriu de expert, în termen de 5 zile de la numire, sub sancţiunea decăderii. Dispune emiterea unei adrese către Biroul Local de Expertize Tehnice Judiciare Argeş pentru a comunica numirea expertului în prezenta cauză, după achitarea onorariului provizoriu de expert. De asemenea, dispune emiterea unei adrese către domnul expert Bumbeneci Romica în vederea efectuării expertizei astfel cum a fost încuviinţată, după achitarea onorariului provizoriu de expert. Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 29.09.2022, ora 09:00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Mai 2022.
Incheiere de sedinta din 26.05.2022Admite cererea formulată de reclamant. Amână cauza, pentru a da posibilitatea reclamantului de a lua la cunoştinţă de obiecţiunile la raportul de expertiză formulate de pârâtă, şi acordă termen de judecată la data de 26.05.2022, ora 09:30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă. Cu cale de atac odată fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Aprilie 2022.
Incheiere de sedinta din 14.04.2022Amână cauza, prin învoiala părţilor, şi acordă termen de judecată la data de 14.04.2022, ora 10:30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Martie 2022.
Incheiere de sedinta din 17.03.2022Dispune înlocuirea domnului expert Vasilescu Traian Decebal. Desemnează, în mod aleatoriu, un expert de pe lista actualizată a Biroului Local de Expertize Judiciare Tehnice Bucureşti pusă la dispoziţia Judecătoriei Piteşti. În urma alegerii aleatorii a unui număr de pe lista actualizată a experţilor, numeşte expert pe domnul expert Dascalescu Paul, aflat la poziţia 3 din lista actualizată a experţilor. Dispune transferarea onorariului provizoriu din contul domnului expert Vasilescu Traian Decebal în contul domnului expert Dascalescu Paul. Dispune emiterea unei adrese către Biroul Local de Expertize Tehnice Judiciare Bucureşti pentru a comunica numirea expertului în prezenta cauză. De asemenea, dispune emiterea unei adrese către domnul expert Dascalescu Paul în vederea efectuării expertizei astfel cum a fost încuviinţată anterior. Aduce la cunoştinţă expertului numit faptul că, prin încheierea de şedinţă din data de 03.12.2019 a fost încuviinţat expert parte pentru reclamant în persoana domnului Cerbu Constantin, punându-i în vedere să contacteze expertul consilier încuviinţat reclamatului şi să ţină cont de poziţia acestuia la întocmirea raportului de expertiză. Pune în vedere domnului expert Dascalescu Paul să efectueze expertiza într-un termen rezonabil. Amână cauza, în vederea efectuării expertizei, şi acordă termen de judecată la data de 17.03.2022, ora 09:00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Ianuarie 2022.
Incheiere de sedinta din 06.01.2022Respinge cererea de desemnare a unui expert de pe raza unui judeţ limitrof. Desemnează, în mod aleatoriu, un expert de pe lista actualizată a Biroului Local de Expertize Judiciare Tehnice Bucureşti pusă la dispoziţia Judecătoriei Piteşti. În urma alegerii aleatorii a unui număr de pe lista actualizată a experţilor, numeşte expert pe domnul expert Vasilescu Traian Decebal, aflat la poziţia 9 din lista actualizată a experţilor. Dispune transferarea onorariului provizoriu din contul doamnei expert Radu Stela în contul domnului expert Vasilescu Traian Decebal. Dispune emiterea unei adrese către Biroul Local de Expertize Tehnice Judiciare Bucureşti pentru a comunica numirea expertului în prezenta cauză. De asemenea, dispune emiterea unei adrese către domnul expert Vasilescu Traian Decebal în vederea efectuării expertizei astfel cum a fost încuviinţată anterior. Pune în vedere domnului expert Vasilescu Traian Decebal să contacteze părţile în vederea realizării expertizei, inclusiv pe expertul consilier încuviinţat reclamatului. Amână cauza, în vederea efectuării expertizei, şi acordă termen de judecată la data de 06.01.2022, ora 09:30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Octombrie 2021.
Incheiere de sedinta din 28.10.2021Complet desfiinţat prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 24/02.09.2021, dosarul fiind repartizat ciclic.
Incheiere de sedinta din 12.10.2021Emite adresă către Biroul Local de Expertize Tehnice Judiciare de pe lângă Tribunalul Bucure?ti, pentru a comunica în scris dacă doamna expert Radu Stela figurează sau nu pe lista de exper?i în specialitatea medicină veterinară, ca fiind decedată sau dacă s-a dispus radierea acesteia de pe lista exper?ilor pentru acest considerent. Prorogă discutarea cererii de înlocuire a doamnei expert Radu Stela după depunerea la dosar a unui răspuns oficial. Amână judecarea cauzei la 12.10.2021, orele 08:30. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Mai 2021.
Incheiere de sedinta din 25.05.2021Dispune acordarea unui nou termen de judecată în vederea definitivării soluţiei formulată împotriva încheierii de ajutor public judiciar. Amână judecarea cauzei la 25.05.2021, orele 10:30. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Martie 2021.
Incheiere de sedinta din 02.03.2021Pune în vedere reclamantului să depună la dosar în termen de 5 zile de la numire dovada achitării onorariului provizoriu de expert, sub sancţiunea decăderii din probă. Pune în vedere reclamantului că are dreptul de a formula cerere de ajutor public judiciar în termen de 5 zile de la stabilirea onorariului. Emite adresă către Biroul Local de Expertize Tehnice Judiciare de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru a se comunica numele expertului desemnat în cauză prin tragere la sorţi. Emite adresă către expert după achitarea onorariului provizoriu, în vederea efectuării raportului de expertiză, cu obiectivele încuviinţate de instanţă, urmând a avea în vedere şi cele două expertize elaborate de la dosar, pentru a avea o imagine de ansamblu, precum şi piesele dosarului. Amână judecarea cauzei la 02.03.2021, orele 10.00. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Decembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 08.12.2020Dispune amânarea cauzei ?i ascultarea înregistrării de la termenul din 09.06.2020, urmând a proroga discutarea cererii formulată de către reclamant la următorul termen de judecată. Pune în vedere reclamantului, sub sanc?iunea suspendării cauzei să precizeze în scris ce anume solicită, respectiv o cerere de înlocuire a expertului sau a formulat o cerere de recuzare a expertului. Prorogă discutarea cererii formulată de către reclamant depusă prin serviciul registratură la data de 24.09.2020. Amână judecarea cauzei la 08.12.2020, orele 15:30. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Septembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 29.09.2020Faţă de dispoziţiile încheierii din data de 23 iunie 2020, acordă termen de judecată la data de 29.09.2020. Amână judecarea cauzei la 29.09.2020, orele 14:20. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Septembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 22.09.2020Admite obiecţiunile la raportul de expertiză. Încuviinţează cererea reclamantului de efectuare a unei noi expertize pentru lămurirea concluziilor din raportul de expertiză specialitatea medicină veterinară dr. Ion Falcă. Acordă termen la data de 29.09.2020, cu citarea părţilor în şedinţă publică pentru continuarea judecăţii. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de grefa instanţei, azi 23.06.2020.
Incheiere de sedinta din 23.06.2020Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea pentru data de 23.06.2020. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de grefa instanţei, azi 09.06.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.06.2020Potrivit disp.art. 42 alin.6 din Decretul Preşedintelui României Nr. 195/16.03.2020 constată suspendată de drept judecata cauzei pe durata stării de urgenţă, urmând ca, în temeiul disp.art. 42 alin.8 din acelaşi decret, în termen de 10 zile de la încetarea acestei stări, să fie fixat termen de judecată, cu citarea părţilor.
Incheiere suspendare din 31.03.2020În conformitate cu dispoziţiile art. 50 din Legea nr.304/2004, privind organizarea judiciară şi art. 17 alin.1 coroborat cu art. 16 alin.1 lit. j din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti aprobat prin H.C.S.M. 1375/2015, pentru ca activitatea de judecată să se desfăşoare în condiţiile de normalitate, echilibru si reala independentă, acordă termen la 31.03.2020, după orele 14:00. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Februarie 2020.
Incheiere de sedinta din 11.02.2020Emiterea unei adrese către expertul desemnat de instanţă prin care i se aduce la cunoştinţă desemnarea unui expert parte, în persoana domnului Cerbu Constantin, cu menţiunea ca la efectuarea raportului de expertiză în concluziile acestuia să reţină inclusiv poziţia expertului parte. Încuviinţează reclamantului cererea privind expertul parte în persoana domnului Cerbu Constantin. Încuviinţează pentru reclamant proba cu martorul Stancu Constantin şi se citează la adresa indicată. Ia act de susţinerile apărătorului pârâtei referitoare la faptul că, nu îşi desemnează un expert parte. Pune în vedere domnului expert Cerbu Constantin să depună la dosar înscrisuri pentru a face dovada că este înscris pe listele experţilor din cadrul Biroului de Expertize Tehnice Judiciare Vâlcea. Stabileşte ora de prezentare a părţilor după orele 14:00. Amână judecarea cauzei la 11.02.2020. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Decembrie 2019
Incheiere de sedinta din 03.12.2019Respinge solicitarea apărătorului pârâtei privind decăderea reclamantului din proba cu expertiză tehnică specialitatea medicină veterinară, motivat de faptul că, dovada achitării onorariului provizoriu a fost depusă la dosar peste termenul de 10 zile stabilit de instanţă. Desemnarea aleatoriu a unui expert dintre cei doi experţi care în prezent îşi desfăşoară activitatea de pe listele Biroului Local de Expertize Tehnice Judiciare de pe lângă Tribunalul Argeş, având în vedere locul situării acestora şi domiciliile părţilor, respectiv domiciliul reclamantului. Dispune emiterea unei adrese către domnul expert Falcă Ion, cu copia încheierii de şedinţă din data de 17.09.2019, cu obiectivele expertizei, cu menţiunea de a depune la dosar lucrarea în termenul legal prevăzut de lege, cu consultarea înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, cu citarea părţilor. Pune în vedere pârâtei să depusă la dosar în termen de 5 zile numele expertului parte, urmând ca la emiterea adresei expertului desemnat să fie încunoştinţat cu privire la încuviinţarea unui expert parte care să participe la efectuarea lucrării. Decade pe reclamant din proba cu martorul propus respectiv Sandu Alina Valentina, având în vedere neprezentarea în mod repetat. Emite adresă către Biroul Local de Expertize Tehnice Judiciare Argeş pentru a se comunica numele expertului Falcă Ion, desemnat în cauză prin tragere la sorţi. Amână judecarea cauzei la 03.12.2019. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Octombrie 2019.
Incheiere de sedinta din 22.10.2019Respinge cererea reclamantului privind înlocuirea martorei S.A.V.. Încuviinţează reclamantului proba cu expertiză specialitatea medicină veterinară, având ca obiective: să se stabilească cauza decesului a celor 16 porcine, având în vedere înscrisurile existente la dosarul cauzei şi stabilirea unui raport de cauzalitate între deces şi modul de hrănire al acestor animale. Pune în vedere reclamantului să achite în termen de 10 zile de la numire onorariul provizoriu de expert în cuantum de 1000 lei, sub sancţiunea decăderii din probă. Dispune emiterea unei adrese către Biroul de Expertize Tehnice Judiciare de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru a comunica dacă există în evidenţele sale înregistraţi experţi în specialitatea medicină veterinară, în caz afirmativ să înainteze o astfel de listă. Pune în vedere reclamantului identificarea a mai multor opţiuni de specialişti, pe care urmează a se analiza la termenul următor. Ia act de invocarea de către apărătorul pârâtei a unui fals depus la dosar la fila 165 de către reclamant, în sensul că înscrisul este redactat de către reclamant şi se menţionează că este întocmit de către numita Sandu Alina Valentina. Dispune recitarea reclamantului pentru următorul termen de judecată, cu menţiunea aplicării unei amenzi judiciare potrivit dispoziţiilor prev. de art.187 Cod procedură civilă. Se citează martora S. A. V., la adresa indicată sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare potrivit disp.art.187 Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la 22.10.2019. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Septembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 17.09.2019Citarea martorei S. A.V. la adresa indicată. Prorogarea administrării probei cu interogatoriu la următorul termen de judecată. Pune în vedere reclamantului să comunice copia înscrisurilor depuse la dosar apărătorului pârâtei. Stabile?te ora de prezentare a păr?ilor după orele 14:00. Amână judecarea cauzei la 17.09.2019. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Mai 2019.
Incheiere de sedinta din 28.05.2019Încuviinţează părţilor proba cu înscrisuri, interogatoriu şi proba testimonială, pentru reclamant proba cu martorii S. C. şi S. A.V. şi pentru pârâtă proba cu martorii C. M. şi B. V. M.Pune în vedere reclamantului să depună la dosar interogatoriu pentru comunicare pârâtei. Prorogă discutarea probei cu expertiză de specialitate după administrarea celorlalte probe. Se vor cita martorii propuşi de reclamant la adresele indicate. Dispune emiterea unei adrese către Direcţia Sanitar Veterinară Argeş pentru a solicita date referitoare la controalele efectuate la pârâtă ulterior datei de 26.11.2017, să se precizeze dacă au fost identificate produse agricole destinate alimentaţiei animalelor (porumb şi tărâţe de grâu), cu potenţial vătămător pentru animale, precum şi măsurile dispuse. Pune în vedere apărătorului pârâtei să prezinte martorii necitaţi în vederea audierii astfel cum s-a obligat. Se citează martorii propuşi de reclamant la adresele indicate. Stabileşte ora de prezentare a părţilor după orele 14:00. Amână judecarea cauzei la 28.05.2019. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Aprilie 2019
Incheiere de sedinta din 02.04.2019În conformitate cu dispoziţiile art. 50 din Legea nr.304/2004, privind organizarea judiciară şi art. 16 coroborat cu art. 17 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti, pentru ca activitatea magistraţilor să se desfăşoare în condiţii de normalitate, echilibru şi reala independenţă, acordă termen la 02.04.2019. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Februarie 2019
Incheiere de sedinta din 26.02.2019Încuviinţează cererea formulată de reclamant pentru a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării. Amână judecarea cauzei la 26.02.2019. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Ianuarie 2019.
Incheiere de sedinta din 15.01.2019