P******** D* P* L**** J********** S********* 3
ContestatorM**** D*** N******
Intimat InculpatÎn baza art. 204 C.p.p. admite contestaţia declarată de Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 3 Bucureşti împotriva încheierii de şedinţă din 13.01.2018 pronunţată de Judecătoria sector 3 Bucureşti. Desfiinţează în parte încheierea contestată şi rejudecând: În baza art. 215 C.p.p dispune luarea măsurii controlului judiciar faţă de inc. M**** D*** N****** pe o durată de 60 zile, începând cu data de 18.01.2018 şi până la data de 18.03.2018 inclusiv. În baza art 215 alin. 1 C.p.p. , pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul va respecta următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căreia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la secţia de poliţie la care este arondat domiciliul său, conform programului de supraveghere întocmit de către această secţie de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. 2 C.p.p. impune inculpatului ca pe timpul controlului juidiciar, să nu părăsească teriroriul României decât cu încuviinţarea prealabilă na organului judiciar. În baza art. 215 alin. 3 C.p.p atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea credinţă a obligaţiilor ce-i revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii contestate. În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare ocazionate de contestaţia Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 3 Bucureşti rămân în sarcina statului. Onorariu avocat oficiu intimat inculpat-intimat ( 130 lei) se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în cameră de consiliu, azi 18.01.2018
Incheiere masuri preventive faza de UP 40/2018 din 18.01.2018