B***** V*****
InculpatS* T****** S*
Parte civilăAdmite cererea formulată de inculpatul B***** V*****, prin apărător, de schimbare a încadrării juridice a infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată. Schimbă încadrarea juridică a infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B***** V***** prin rechizitoriul 1020/P/2017 din 25.01.2018 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui din tentativă la infracţiunea de furt calificat, prev. de art. 32 rap. la art. 228 al. 1 C.p., art. 229 al. 1 lit. b şi d şi al. 3 lit. h C.p., cu aplicarea art. 5 C.p. în tentativă la infracţiunea de furt calificat, prev. de art. 32 rap. la art. 228 al. 1 C.p., art. 229 al. 1 lit. b, al. 3 lit. h C.p., cu aplicarea art. 5 C.p. Constată că legea mai favorabilă este Codul penal din 1968. În baza art. 20 C.p. rap. la art. 208 alin.1, art. 228 alin. 1 lit. g, alin. 3 lit. h C.p., art. 5 C.p., art. 74 lit. c C.p., condamnă pe inculpatul B***** V*****, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art. 71 alin. 1 C.p., aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută în art. 64 lit. a teza a II a şi lit. b C.p. În baza art. 81 C.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, potrivit art. 82 C.p. În baza art. 71 alin. 5 C.p. suspendă pedeapsa accesorie pe durata suspendării executării pedepsei principale. Atrage atenţia inculpatului cu privire la revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art. 1349 C.civ., 1357 C.civ., admite acţiunea civilă exercitată de persoana vătămată S* T****** S* şi obligă inculpatul B***** V***** la plata către partea civilă a sumei de 184.92 Euro, reprezentând prejudiciul cauzat. În baza art.118 C.p. ( 112 lit. b C.p.) confiscă de la inculpatul B***** V***** o pereche de mănuşi culoare albastru cu galben, 2 bucăţi pânză bomfaier izolate la un capăt cu bandă roşie, o lanternă de culoare verde, ridicate potrivit dovezii de la f. 14 ds. U.p. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul B***** V***** la plata către stat a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. În baza art. 272 C.p.p., art.275 alin. 6 C.p.p., suma de 260 lei, reprezentând onorariu apărător din oficiu av. Chiţimuş Ciprian (desemnat pentru inculpat în cursul camerei preliminare, delegaţie 204 din 31.01.2018), suma de 260 lei, reprezentând onorariu apărător din oficiu av. Chiţimuş Ciprian (desemnat pentru inculpat în cursul judecăţii, delegaţie 595 din 28.03.2018), vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei . Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.12.2018.
Hotarare 1612/2018 din 06.12.2018Stabileşte pronun?area la 06.12.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.11.2018faţă de lipsa martorului PC amână cauza la 21.11.2018
Incheiere de sedinta din 10.10.2018în vederea administrării probatoriului
Incheiere de sedinta din 20.06.2018pentru citarea inculpatului cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 09.05.2018