Dosar 602/246/2018 din 21.03.2018

hotarâre care sa tina loc de act autentic Extraneitate Germania 1393


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 602/246/2018
Data dosar:
21.03.2018
Instanta:
Judecătoria Ineu
Departament:
Sectie unica
Obiect:
hotarâre care sa tina loc de act autentic Extraneitate Germania 1393
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 01.02.2019 la ora 14:00

    Complet: C1_cons_NCPC
  • Alte soluţii

    Admite capătul de cerere formulat de reclamanta SC Gif Romania SRL, „în reorganizare judiciară”, în calitate de administrator judiciar, în contradictoriu cu pârâţii LEIB KATHARINA, privind obligarea pârâtei la îndeplinirea procedurilor pentru obţinerea avizelor prevăzute de Legea nr. 17/2014 în 30 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, iar în caz contrar, autorizează pe reclamanta să efectueze, în numele şi pe seama pârâţilor, procedurile pentru obţinerea avizelor prevăzute de Legea nr. 17/2014 (avizul Ministerului Apărării Naţionale şi avizul ce atestă respectarea procedurii privind exercitarea dreptului de preempţiune) cu privire la terenurile agricole situate în extravilan şi înscrise în CF Cermei, conform Titlu de Proprietate situat în extravilanul com. Cermei, jud. Arad; CF Cermei, conform Titlu de Proprietate situat în extravilanul com. Cermei, jud. Arad; CF Cermei, conform Titul de Proprietate situat în extravilanul com. Cermei, jud. Arad; CF Cermei, conform Titlu de Proprietate situat în extravilanul com. Cermei, jud. Arad; CF Cermei, conform Titlu de Proprietate situat în extravilanul com. Cermei, jud. Arad, CF Cermei, conform Titlu de Proprietate situat în extravilanul com. Cermei, jud. Arad; CF Cermei, conform Titlu de Proprietate situat în extravilanul com. Cermei, jud. Arad; CF Cermei, conform Titlu de Proprietate situat în extravilanul com. Cermei, jud. Arad; CF Cermei, conform Titlu de Proprietate situat în extravilanul com. Cermei, jud. Arad; CF Cermei, conform Titlu de Proprietate situat în extravilanul com. Cermei, jud. Arad; CF Cermei, conform Titlu de Proprietate situat în extravilanul com. Cermei, jud. Arad; CF Cermei, conform Titlu de Proprietate situat în extravilanul com. Cermei, jud. Arad; CF Cermei, conform Titlu de Proprietate situat în extravilanul com. Cermei, jud. Arad; CF Cermei, conform Titlu de Proprietate situat în extravilanul com. Cermei, jud. Arad; CF Cermei, conform Titlu de Proprietate situat în extravilanul com. Cermei, jud. Arad; CF Cermei, conform Titlu de Proprietate situat în extravilanul com. Cermei, jud. Arad; CF Cermei, conform Titlu de Proprietate situat în extravilanul com. Cermei, jud. Arad; CF Cermei, conform Titlu de Proprietate situat în extravilanul com. Cermei, jud. Arad; CF Cermei, conform Titlu de Proprietate situat în extravilanul com. Cermei, jud. Arad; CF Cermei, conform Titlu de Proprietate situat în extravilanul com. Cermei, jud. Arad. Disjunge cauza în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei să încheie cu reclamanta contract autentic de vânzare-cumpărare cu privire la terenul de mai sus, în caz contrar hotărârea instanţei să ţină loc de contract, formându-se un nou dosar cu privire la acesta, cu termen de judecată la data de 13.02.2019. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Ineu. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 01.02.2019

    Hotararecameraconsiliu135/2019 din 01.02.2019
  • Sedinta din data de 30.01.2019 la ora 09:00

    Complet: C1_cons_NCPC
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 01.02.2019, din lipsa de timp pentru a delibera. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei astăzi, 30.01.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.01.2019
  • Sedinta din data de 19.12.2018 la ora 11:00

    Complet: C1_cons_NCPC
  • Amână cauza

    T 30.01.2019 pentru când reprezentanţii părţilor vor depune înscrisuri de comparaţie, privind semnătura vânzătoarei Renz Ecaterina, din perioada în care pretinde a fi întocmit înscrisul intitulat precontract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 08.01.2004 sub nr. 250, respectiv de a se depune răspunsul primit de la Serviciul Paşapoarte.

    Incheiere de sedinta din 19.12.2018
  • Sedinta din data de 17.10.2018 la ora 09:00

    Complet: C1_cons_NCPC
  • Amână cauza

    T 19.12.2018 Amână judecata cauzei, pentru când reprezentanţii părţilor vor depune înscrisuri de comparaţie, privind semnătura vânzătoarei Renz Ecaterina, din perioada în care pretinde a fi întocmit înscrisul intitulat precontract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 08.01.2004 sub nr. 250. În vederea recitării martorului reclamantei, Flonţa Ioan, cu citaţie şi mandat de aducere în temeiul art.313 c.pr.civ la Poliţia municipiului Arad, judeţul Arad, cu menţiunea prezentării în faţa instanţei în vederea audierii.Conform art.229 cpc reclamanta prin consilier juridic Gavris Gelu Petru şi pârâta prin avocat Diana Vasiluţă au termen în cunoştinţă.

    Incheiere de sedinta din 17.10.2018
  • Sedinta din data de 19.09.2018 la ora 09:00

    Complet: C1_cons_NCPC
  • Amână cauza

    T 17.10.2018 pentru când reprezentanţii părţilor vor depune înscrisuri de comparaţie, privind semnătura vânzătoarei Renz Ecaterina, din perioada în care pretinde a fi întocmit înscrisul intitulat precontract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 08.01.2004 sub nr. 250. Pentru a se recita martorul încuviinţat reclamantei, martor lipsă la acest termen de judecată, respectiv Flonţa Ioan, în vederea audierii.

    Incheiere de sedinta din 19.09.2018
  • Sedinta din data de 31.07.2018 la ora 09:00

    Complet: C1_cons_NCPC
  • Amână cauza

    T 19.09.2018 Încuviinţează părţilor administrarea probei cu înscrisuri, administrarea probei testimoniale privind audierea martorilor reclamantei, Gobolyos Etelca şi Flonta Ioan, precum şi a martorului pârâtei, Petran Pavel.Citarea martorilor reclamantei Gobolyos Etelca, şi Flonta Ioan, în vederea audierii.Prezentarea martorului pârâtei, Petran Pavel, în vederea audierii.Citarea reclamantei SC „G.I.F. ROMÂNIA „ SRL cu menţiunea de a prezenta în original înscrisul intitulat „Precontract de vânzare-cumpărare” încheiat sub nr.250/08.01.2004.

    Incheiere de sedinta din 31.07.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD