B******** G******** C* D************ L* A****** C******* G*******
ContestatorC*** J******** D* P***** A****
IntimatRespinge acţiunea. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Argeş. Pronunţată, astăzi, 15.12.2021, în condiţiile art.396 alin.2 C.pr.civ.
Hotarare 4967/2021 din 15.12.2021Amână judecarea cauzei la data de 15.12.2021, pentru a da posibilitatea reclamantului să ia cunoştinţă de înscrisurile depuse, la dosar, de pârâtă. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 octombrie 2021, la Tribunalul Argeş-Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Incheiere de sedinta din 20.10.2021Încuviinţează, pentru părţi, proba cu înscrisuri şi în cadrul probei cu înscrisuri va pune în vedere pârâtei, prin reprezentant, să depună, la dosar, buletinele de calcul care au stat la baza emiterii deciziilor contestate. Amână judecarea cauzei la data de 20.10.2021, pentru administrarea probei cu înscrisuri. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 aprilie 2021, la Tribunalul Argeş-Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Incheiere de sedinta din 28.04.2021Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Tribunalului Argeş nr.6/23.11.2020, privind restrângerea activităţii instanţei, amână cauza la data de 28.04.2021, cu citarea părţilor.
În temeiul art. 413 alin. 1 pct. 1 NCPC suspendă judecata cauzei până la soluţionarea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate a disp art. 1691 alin.3 din Legea nr. 263/2010, aflată pe rolul Curţii Constituţionale în dosar nr. 2028/D/2018. Cu recurs cât timp durează suspendarea, ce va fi depus la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi, 30.01.2019, la Tribunalul Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Incheiere suspendare din 30.01.2019