C****** D*****
InculpatG** I***** I**** Î* C******* D* L********* J******* A* D********* S** N****** M****** S****
Parte civilăS** N****** M****** S****
Parte civilăCondamnă inculpatul C****** D*****, la o pedeapsă de 4800 (patru mii şi opt sute) lei amendă penală, reprezentând un număr de 160 de zile amendă a câte 30 lei pe zi, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prevăzută şi sancţionată de art. 253 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 1 ?i 2 C.pr.pen. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.63 C.pen. potrivit cărora dacă nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. În temeiul art. 397 alin. 1, art. 19 şi art. 25 alin. 1 C.pr.pen., cu aplic. art. 1349, art. 1357 C.civ, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă SC NOREPLY MOZZART SRL, prin lichidator judiciar G&A INSOLV IPURL şi, pe cale de conscinţă, obligă inculpatul C****** D***** la plata către aceasta a sumei de 1392,31 lei, reprezentând daune materiale. În baza art.398 C. pr.pen.rap. la art. 272 şi art.274 alin. 1 C.pr.pen., obligă inculpatul C****** D***** la plata către stat a sumei de 1760 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 260 lei din cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.07.2020.
Hotarare 539/2020 din 30.07.2020Fixează termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 30.07.2020. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 15.07.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.07.2020Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 15.07.2020, ora 11:15, pentru când inculpatul şi partea civilă au termenul în cunoştinţă, potrivit art. 353 alin. 2 C. pr. pen. Se va cita martorul din lucrări Pop Tiberiu Dan, cu mandat de aducere, la adresa aleasă pentru a-i fi comunicate actele de procedură, precum şi la adresa ce va rezulta din verificările DEPABD, în vederea reaudierii, Se va emite adresă către G&A INSOLV IPURL, în calitate de lichidator judiciar al persoanei vătămate SC NOREPLY MOZZART SRL, prin care i se va solicita să indice un număr de cont bancar unde inculpatul C****** D***** poate să facă plata despăgubirilor civile cu care persoana vătămată SC NOREPLY MOZZART SRL s-a constituit parte civilă în cauză. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 17.06.2020.
Incheiere de sedinta din 17.06.2020Trimiterea dosarului nr. 6047/314/2018 la completul C26. Constată că judecata în prezenta cauză este suspendată de drept. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.03.2020.
Incheiere suspendare din 18.03.2020Având în vedere hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Suceava din data de 29 ianuarie 2020 prin care s-a decis suspendarea activităţii până pe data de 07 februarie 2020, inclusiv, Faţă de dispoziţiile art. 354 alin.2 Cod procedură penală, conform căruia completul de judecată trebuie să rămână acelaşi pe tot parcursul judecăţii cauzei şi având în vedere că preşedintele completului de judecată C2 se află în concediu medical, În vederea respectării principiului continuităţii completului de judecată, DISPUNE: Menţine dispozi?iile preşedintelui titular al completului de la termenul de judecată anterior. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 18 martie 2020, ora 08:30, sala 206, pentru când: - se citează inculpatul cu mandat de aducere, inclusiv prin afişare la u?a instanţei; - partea civilă are termen în cuno?tin?ă, conform dispoziţiilor art. 353 alin.2 Cod.pr.pen.; - se citează martorul din lucrări Pop Tiberiu Dan; Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05.02.2020.
Incheiere de sedinta din 05.02.2020Readministrarea probatoriului din cursul urmăririi penale, constând în reaudierea martorului din lucrări indicat în actul de sesizare. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 05 februarie 2020, ora 08:30, sala 206, pentru când: - se citează inculpatul cu mandat de aducere, inclusiv prin afi?are la u?a instan?ei; - partea civilă are termen în cuno?tin?ă, conform dispozi?iilor art. 353 alin.2 Cod.pr.pen. - se citează martorul din lucrări Pop Tiberiu Dan; Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08.01.2020.
Incheiere de sedinta din 08.01.2020Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 08.01.2020, ora 08:30, sala 206, pentru când: - se citează inculpatul cu mandat de aducere, ce va fi pus în executare efectivă, sub sanc?iunea amenzii. - partea civilă are termen în cuno?tin?ă, conform dispozi?iilor art. 353 alin.2 Cod.pr.pen. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06.11.2019.
Incheiere de sedinta din 06.11.2019Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 06 noiembrie 2019, ora 08:30, sala 206, pentru când: - se citează inculpatul cu mandat de aducere, în conformitate cu dispoziţiile art. 265 Cod pr.pen.; - partea civilă are termen în cunoştinţă, conform dispoziţiilor art. 353 alin. 2 Cod pr.pen.. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09.10.2019.
Incheiere de sedinta din 09.10.2019Admite cererea inculpatului şi acordă un ultim termen pentru a da posibilitatea acestuia să achite prejudiciul. Pune în vedere inculpatului ca până la următorul termen să achite prejudiciul şi să se prezinte în sala de judecată. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 09 octombrie 2019, ora 08:30, sala 206, pentru când: - inculpatul şi partea civilă au termen în cunoştinţă, conform dispoziţiilor art. 353 alin. 2 Cod pr.pen.. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04.09.2019.
Incheiere de sedinta din 04.09.2019Admite solicitarea reprezentantei Ministerului Public de acordare a unui nou termen şi de citare a inculpatului cu mandat de aducere. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 04 septembrie 2019, ora 08:30, sala 206, pentru când: - se citează inculpatul cu mandat de aducere, în conformitate cu dispoziţiile art. 265 Cod pr.pen.; - partea civilă are termen în cunoştinţă, conform dispoziţiilor art. 353 alin. 2 Cod pr.pen.. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.06.2019.
Incheiere de sedinta din 12.06.2019Admite solicitarea inculpatului şi acordă termenul solicitat pentru a da posibilitatea inculpatului să plătească prejudiciul şi să ajungă la o înţelegere cu partea civilă. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 12 iunie 2019, ora 08:30, sala 206, pentru când: - inculpatul şi partea civilă au termen în cunoştinţă, conform dispoziţiilor art. 353 alin. 2 Cod pr.pen.. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17.04.2019.
Incheiere de sedinta din 17.04.2019Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 17 aprilie 2019, ora 08:30, sala 206, pentru când: - inculpatul şi partea civilă primesc termen în cunoştinţă, conform dispoziţiilor art. 353 alin. 2 Cod pr.pen.. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.03.2019.
Incheiere de sedinta din 20.03.2019Având în vedere lipsa nejustificată a inculpatului la termenul de astăzi ?i dispozi?iile art. 265 Cod procedură penală, pentru a fi cunoscută poziţia sa procesuală, va dispune citarea acestuia cu mandat de aducere, Pentru justa soluţionare a cauzei, DISPUNE: Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 20 martie 2019, ora 08:30, sala 206, pentru când: - se citează inculpatul cu mandat de aducere, în conformitate cu dispoziţiile art. 265 Cod pr.pen.. - se citează partea civilă cu cita?ie simplă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23.01.2019.
Incheiere de sedinta din 23.01.2019