H**** M***** P****
Apelant ContestatorI***** R***** E****
IntimatAdmite sesizarea din oficiu de îndreptare a erorii materiale. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul minutei şi dispozitivului deciziei civile nr. 1279 din 01.11.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 6078/285/2017, în sensul că se va menţiona, în mod corect “ admite excepţia perimării contestaţiei la executare privind lămurirea dispozitivului deciziei civile nr. 487 din 13.04.2017 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 251/285/2016 şi constată perimarea contestaţiei la executare privind lămurirea dispozitivului deciziei civile nr. 487 din 13.04.2017 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 251/285/2016 “ şi nu “ admite excepţia perimării cererii de apel şi constată perimarea apelului “, cum din eroare s-a consemnat. Îndreptarea se va realiza în ambele exemplare originale ale hotărârii. Prezenta încheiere face parte integrantă din decizia civilă nr. 1279 din 01.11.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 6078/285/2017. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, recurs ce se va depune la arhiva Secţiei I civile a Tribunalului Suceava. Dată în şedinţa camerei de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.11.2018
Incheiere indreptare eroare materiala din 14.11.2018Admite excepţia perimării cererii de apel, invocată din oficiu. Constată perimarea apelului. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 01.11.2018.
Hotarare 1279/2018 din 01.11.2018În temeiul art. 411 alin. 1 pct.2 C.pr.civ. dispune suspendarea judecăţii pentru lipsa părţilor. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.03.2018.
Incheiere suspendare din 15.03.2018TERMEN LA 15.03.2018.
Incheiere de sedinta din 15.02.2018