G****** G******
InculpatS***** R**** - P*** A****** N******** D* A*********** F******
Parte civilăÎn baza disp. art.278 Cod procedură penală dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta sentinţei penale nr.57/F/28.06.2019, pronunţată în dosarul nr.607/112/2018 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud, în sensul că se va consemna condamnarea inculpatului G. G. la pedeapsa de 1 an şi 11 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. art.9 al.1 lit.c, al.2 din Legea nr.241/2005 cu aplic. art.41 al.2 C.p. anterior (8 acte materiale), art. 74 alin.1 lit.a C.p. anterior rap. la art. 76 alin.1 lit.c C.p. anterior, art.5 C.p., şi nu condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an şi 11 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. art.9 al.1 lit.c, al.2 din Legea nr.241/2005 cu aplic. art.41 al.2 C.p. anterior (8 acte materiale), art. 74 alin.1 lit.a C.p. anterior rap. la art. 76 alin.1 lit.d C.p. anterior, art.5 C.p., cum greşit s-a consemnat iniţial. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale. Îndreptarea erorii materiale se va efectua în ambele exemplare al sentinţei. Prezenta încheiere face parte integrantă din sentinţa penală nr.57/F/28.06.2019, pronunţată în dosarul nr.607/112/2018 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 2 iulie 2019.
Incheiere indreptare eroare materiala din 02.07.2019Condamnă pe inculpatul G. G., , fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 an şi 11 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. art.9 al.1 lit.c, al.2 din Legea nr.241/2005 cu aplic. art.41 al.2 C.p. anterior (8 acte materiale), art. 74 alin.1 lit.a C.p. anterior rap. la art. 76 alin.1 lit.d C.p. anterior anterior, art.5 C.p. . Face aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a teza a II-a, b şi c Cod Penal anterior (aceasta din urmă vizând interdicţia de a desfăşura activitatea de administrator la societăţi comerciale). Condamnă pe acelaşi inculpat pentru comiterea infracţiunii de delapidare prev. de art. 215 ind.1 alin.1,2 C.p. anterior cu aplic. art.41 al.2 C.p. anterior (525 acte materiale), art. 74 alin.1 lit.a C.p. anterior rap. la art. 76 alin.1 lit. a C.p. anterior, art.5 C.p. la pedeapsa principală de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a-II-a, b, şi c C.p. anterior (aceasta din urmă vizând interdicţia de a desfăşura activitatea de administrator la societăţi comerciale) pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripţia executării pedepsei. Constată că faptele sunt comise în concurs real de infracţiuni prev. de art. 33 lit.a C.p. anterior şi în temeiul art. 34 alin.1 lit.b C.p. anterior cu aplic. art. 5 C.p. contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a-II-a, b, şi c C.p. anterior (aceasta din urmă vizând interdicţia de a desfăşura activitatea de administrator la societăţi comerciale) pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripţia executării pedepsei. Face aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a teza a II-a, b şi c Cod Penal anterior (aceasta din urmă vizând interdicţia de a desfăşura activitatea de administrator la societăţi comerciale). Obligă inculpatul G. G. să plătească în favoarea părţii civile Statul Român, prin A.N.A.F.-Bucureşti, reprezentat în cauză de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud, despăgubiri civile în cuantum de 1.038.684 lei (reprezentând T.V.A. în cuantum de 623.210 lei şi impozit pe profit în cuantum de 415.747 lei) la care se adaugă accesorii (majorări de întârziere şi penalităţi) care se vor calcula de la data producerii prejudiciului şi până la recuperarea integrală a acestuia. Respinge ca neîntemeiate celelalte pretenţii civile formulate de partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F.-Bucureşti, reprezentat în cauză de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud. În temeiul art. 112 lit.e C.p. confiscă de la inculpatul G. G. suma de 3.652.064 lei reprezentând bunuri dobândite prin săvârşirea infracţiunii de delapidare. În temeiul art. 397 C.p.p. rap. la art. 25 alin.3 C.p.p. desfiinţează în întregime următoarele înscrisuri care cuprind menţiuni nereale: facturile nr. 101/02.05.2012, nr.102/08.05.2012, nr.103/16.05.2012, nr.104/21.05.2012, nr. 105/25.02.2012, 106/29.05.2012 emise de SC …… SRL, facturile nr. 10/10.08.2011 şi nr. 11720.09.2011 emise de SC …….. SRL. În baza art. 7, 21 din Legea nr. 26/1990 dispune comunicarea hotărârii de condamnare, la rămânerea ei definitivă, la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, în vederea efectuării cuvenitelor menţiuni în registrul comerţului. Conform art. 13 din Legea nr. 241/2005 dispune comunicarea, la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, a dispozitivului acestei sentinţe la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi la cazierul fiscal, conform art. 4 din O.G. nr. 39/2015 republicată. Stabileşte în favoarea Baroului Bistriţa Năsăud suma de 868 lei reprezentând onorariu avocat oficiu judecată ce se va achita din fondurile MJ, pentru av. I. Z.. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen obligă inculpatul G. G. să plătească în favoarea statului suma de 2.400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 28.06.2019.
Hotarare 57/2019 din 28.06.2019amânare pronunţare la 28 iunie 2019
Incheiere de sedinta din 14.06.2019amânare pronunţare la 14 iunie 2019
Incheiere de sedinta din 03.06.2019amânat pentru continuitatea completului de judecată
Incheiere de sedinta din 10.05.2019recitare martori lipsă cu mandate de aducere
Incheiere de sedinta din 11.03.2019citarea martorilor lipsă cu mandate de aducere; revenire adresă către partea civilă.
Incheiere de sedinta din 11.02.2019recitare martori lipsă cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 08.01.2019administrare probe propuse
Incheiere de sedinta din 22.11.2018amânat pentru recitare inculpat cu mandat de aducere cu executare efectivă
Incheiere de sedinta din 18.10.2018amânat pentru îndeplinire procedura
Incheiere de sedinta din 25.09.2018