L**** M****
InculpatÎn baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată competen?a ?i legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.1286/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria, privind pe inculpatului L**** M****, posesor al CI. seria TR nr. 452086, de cetăţenie română, fără antecedente penale, căsătorit, de profesie mecanic, angajat al S.C. PROINVEST S.R.L., cu domiciliul în corn. Buzescu, str. 1 Decembrie nr. 1, jud. Teleorman, pentru săvârşirea infracţiunii de "conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1 din Codul Penal, precum ?i a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei, cu citarea inculpatului, termenul de judecată urmând a se stabili la rămânerea definitivă a prezentei încheieri. Emiterea unei adrese către IPJ Teleorman pentru a se comunica copii actualizate de pe cazierul judiciar al inculpatului. Încheierea se comunică inculpatului si procurorului. Cu drept de contesta?ie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 15.01.2019.
Hotararecameraconsiliu26/2019 din 15.01.2019