M*** C***** I**
PetentI************ D* P****** A* J******** C**** S******
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul M*** C***** I**, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI CARAŞ-SEVERIN. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 500 lei, aplicată prin procesul-verbal de contravenţie seria PCSY nr. 0016063/27.09.2018, cu sancţiunea „avertisment”. Menţine în rest dispoziţiile din cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravenţiei. Atrage atenţia petentului asupra pericolului social al faptei contravenţionale săvârşite. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Reşiţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 04.10.2019.
Hotarare 1885/2019 din 04.10.2019Având nevoie de timp pentru a delibera, va face aplicarea art. 396 alin. 1 şi 2 C.proc.civ. şi va amâna pronunţarea cauzei pentru data de 04.10.2019, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.09.2019Având nevoie de timp pentru a delibera, va face aplicarea art. 396 alin. 1 şi 2 C.proc.civ. şi va amâna pronunţarea cauzei pentru data de 27.09.2019, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.09.2019În vederea administrării probelor propuse.
Incheiere de sedinta din 15.05.2019În vederea garantării dreptului la apărare.
Incheiere de sedinta din 06.03.2019