S*** P**** I***** S*****
ReclamantS*** F********** S*****
PârâtRespinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta Piave Invest SRL, în contradictoriu cu pârâta FARMBĂLŢAŢI SRL. Respinge solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Obligă reclamanta Piave Invest SRL să vireze în contul Biroului Local pentru Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile Iaşi, suma de 3.185 lei, reprezentând diferenţă de onorariu neachitată pentru efectuarea expertizei topocadastrale de către doamna expert F. L. Cu apel, ce urmează a fi depus la Judecătoria Paşcani, în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată azi, 11.01.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 16/2023 din 11.01.2023Având în continuare nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea în cauză la data de 11.01.2023, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. (2) C. proc. civ.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.12.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 30.12.2022, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. (2) C. proc. civ.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.12.2022Pentru a se achita diferenţa de onorariu cuvenită expertului, instanţa de judecată amână cauza şi acordă termen la data de 15.12.2022, ora 11:00, complet C2 civil.
Incheiere de sedinta din 23.09.2022Pentru a se comunica părţilor răspunsul expertului, instanţa de judecată amână cauza şi acordă termen la data de 23.09.2022, ora 09:00, complet C2 civil.
Incheiere de sedinta din 27.05.2022Pentru ca expertul topo-cadastrist să răspundă complet obiectivelor stabilite de instanţă, cauza se amână la data de 27.05.2022, ora 09:00, complet C2 civil.
Incheiere de sedinta din 18.03.2022Faţă de cererea de amânare formulată în cauză, precum şi pentru a se reveni cu adresă către expert, în vederea lămuririlor aspectelor constatate de către instanţă la acest termen de judecată, cauza se amână pentru data de 18.03.2022, ora 09:00.
Incheiere de sedinta din 14.01.2022Amana judecarea cauzei la data de 14 ianuarie 2022, ora 12:00, complet C2 civil, pentru când se va reveni cu adresa catre expert pentru a raspunde solicitarilor instantei
Incheiere de sedinta din 05.11.2021Amana judecarea cauzei la data de 05 noiembrie 2021, ora 12:00, complet C2 civil, pentru a da posibilitatea partilor de a lua cunostinta de continutul raportului de expertiza
Incheiere de sedinta din 10.09.2021Respinge ca neîntemeiată cererea de preschimbare a termenului de judecată formulată de reclamanta PIAVE INVEST SRL. Fără cale de atac. Pronunţată astăzi, 17.05.2021, prin punerea solutiei la dispozitia părtilor, prin mijlocirea grefei.
Incheiere de sedinta din 17.05.2021Amana judecarea cauzei la data de 10 septembrie 2021, ora 9:00 complet C2 civil, pentru când se va reveni cu adresa catre expert
Incheiere de sedinta din 09.04.2021Amana judecarea cauzei la data de 09 aprilie 2021,ora 9:00, C2 civil, pentru când se va reveni cu adresa catre expert
Incheiere de sedinta din 22.01.2021Amana judecarea cauzei la data de 22 ianuarie 2021, ora 10,00 complet C2 Civil, pentru când se va emite adresa catre expert pentru efectuarea raportului de expertiza dispus a fi intocmit in cauza
Incheiere de sedinta din 23.10.2020Amana judecarea cauzei la data de 23 octombrie 2020, ora 11, complet C2, pentru când se vor coomunica paratei inscrisurile depuse de reclamanta
Incheiere de sedinta din 24.07.2020Având în vedere dispozi?iile art. 412 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă raportat la Anexa nr. 1, art. 42, alin. 6 din Decretul Pre?edintelui României nr. 195 din data de 16.03.2020 privind instituirea stării de urgen?ă pe teritoriul României pentru limitarea infectării cu coronavirusul SARS-CoV-2 în rândul popula?iei, urmează a constata suspendarea de plin drept a prezentei cauze pe durata decretării stării de urgen?ă.
Incheiere de sedinta din 02.04.2020Amană judecarea cauzei la data de 02 aprilie 2020, pentru comunicare înscrisuri catre parata
Incheiere de sedinta din 06.02.2020Amană judecarea cauzei la data de 06 februarie 2020,pentru a da posibilitatea partilor de a depune inscrisuri
Incheiere de sedinta din 12.12.2019Amana judecarea cauzei la data de 12 decembrie 2019, ora 13,00 pentru cand se vor audia martorii
Incheiere de sedinta din 31.10.2019Pentru audierea martorului HO şi pentru ca reclamantul să depună înscrisurile solicitate amână cauza la 31.10.2019.
Incheiere de sedinta din 26.09.2019Amană judecarea cauzei, la data de 26 septembrie 2019,pentru când reclamanta va depune înscrisurile solicitate
Incheiere de sedinta din 13.06.2019Amana judecarea cauzei la data de 13 iunie 2019, avand in vedere cererea de amanare
Incheiere de sedinta din 09.05.2019Amana judecarea cauzei la data de 09 mai 2019, pentru când se vor solicita relatii
Incheiere de sedinta din 28.03.2019Amana judecarea cauzei la 28 martie 2019, pentru cand pentru când se vor administra probele incuviintate
Incheiere de sedinta din 31.01.2019