D** I* P****** V*****
InculpatÎn baza art. 336 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă pe inculpatul DÎL PETRICĂ VASILE, la pedeapsa de 180 (o sută optzeci) zile amendă pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influen?a alcoolului sau a altor substan?e, stabilind cuantumul unei zile-amendă la suma de 40 lei, aplicând inculpatului pedeapsa amenzii în cuantum de 7.200 (?apte mii două sute) lei. În baza art. 67 alin. 1 C. pen. raportat la art. 66 alin. 1 lit. a), b), d), h) şi i) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, a dreptului de a alege, a dreptului de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme şi a dreptului de a conduce vehiculele prevăzute de art. 20 din OUG nr. 195/2002 pe o perioadă de 2 (doi) ani, pedeapsă ce se va executa potrivit art. 68 alin. 1 lit. a) C. pen. Obligă inculpatul la plata sumei de 1.500 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.06.2019, la sediul instanţei.
Hotarare 168/2019 din 13.06.2019în baza art. 391 alin.(1) C.proc.pen., deliberarea şi pronunţarea vor avea loc la data de 13.06.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.05.2019Pentru întocmirea referatului de evaluare.
Incheiere de sedinta din 18.04.2019