U******* A************ T********** C***** Ş******** P*** P*****
ReclamantS*** C******* F**** S** P*** A************ B***** V***** M*****
PârâtAdmite, în parte, cererea având ca obiect ,,litigiu privind achiziţiile publice”, formulată de reclamanta UAT Comuna Ştiubieni, în contradictoriu cu pârâta S.C Cornell’s Floor S.R.L. Obligă pârâta să restituie reclamantei suma de 43265,99 lei, reprezentând plată nedatorată, la care se adaugă majorări de întârziere în procent de 2% calculată pe fracţiuni de lună/pe lună la suma datorată, pentru perioada 23.12.2014 – 31.12.2015, şi în procent de 1% calculată pe fracţiuni de lună/pe lună la suma datorată, începând cu data de 01.01.2016 şi până la achitarea integrală a debitului, fără ca majorările de întârziere să depăşească cuantumul total al prejudiciului stabilit prin prezenta. Obligă reclamanta să achite pârâtei suma de 3050 lei, reprezentând parte din onorariul de expert încuviinţată de instanţă şi suportată de pârâtă, raportată la cuantumul pretenţiilor admise. Cu drept de recurs, în termen de 10 zile de la comunicare, cererea şi motivele de recurs urmând a se depune la Tribunalul Botoşani. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19.04.2019.
Hotarare 188/2019 din 19.04.2019S-a amânat cauza pentru studiul răspunsului formulat de expert. Urmează a se reveni cu adresă către expert pentru a depune la dosar facturile despre care face vorbire în răspuns.
Incheiere de sedinta din 05.04.2019Repune cauza pe rol. Fixează termen de judecată la data de 05.04.2019, pentru când se vor cita părţile, pentru a pune în discuţia părţilor precizările reclamantei de la termenul de judecată din data de 20.02.2019 şi a concluziilor scrise transmise la data de 28.02.2019, referitor la obiectul cauzei. Se va emite adresă către experţii desemnaţi în cauză pentru a formula răspuns clar la obiectivul ce viza cantitatea şi valoarea de piatră spartă şi balast utilizată în execuţia lucrărilor aferente obiectivului ,,Refacere DC 15, DC 16 şi drumuri săteşti – 7,01 km, refacere podeţe pe DS 223, DS 524, şi două podeţe pe DS 584 în comuna Ştiubieni, jud. Botoşani”, în sensul de a: 1. preciza cantitatea reală de piatră spartă, respectiv de balast utilizată la realizarea obiectivului anterior indicat, 2. de a indica documentele justificative care atestă achiziţia şi utilizarea cantităţii de piatră spartă, respectiv balast utilizată la realizarea obiectivului (facturi, avize de însoţire a mărfii, bonuri de cântar etc.), 3. de a preciza dacă între cantitatea/valoarea de piatră spartă, respectiv de balast achitată de reclamanta UAT Comuna Ştiubieni şi cantitatea/valoarea de piatră spartă, respectiv de balast efectiv utilizată de pârâta S.C. Cornells Floor S.R.L. există diferenţă, 4. de a calcula valoarea de piatră spartă, respectiv balast achitată în plus de către reclamanta UAT Comuna Ştiubieni (dacă este cazul, conform constatărilor de la punctul 3). Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06.03.2019.
Incheiere de sedinta din 06.03.2019Amână pronunţarea la data de 06.03.2019. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 01.03.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.03.2019Amână pronunţarea la data de 01.03.2019. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 25.02.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.02.2019Amână pronunţarea la data de 25.02.2019. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 20.02.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.02.2019S-a amânat cauza pentru a se comunica părţilor răspunsul la obiecţiuni. Admite onorariile definitive solicitate de ambii experţi, diferenţele de onorarii urmând a fi achitate în mod egal de părţi.
Incheiere de sedinta din 23.01.2019S-a amânat cauza pentru ca experţii să formuleze răspuns faţă de obiecţiunile la rapoartele de expertiză, obiecţiuni ce au fost cenzurate de instanţă.
Incheiere de sedinta din 14.12.2018S-a amânat cauza pentru studiul raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 20.11.2018S-a amânat cauza pentru a se administra probele cu expertiza tehnică şi cea contabilă.
Incheiere de sedinta din 11.10.2018S-a amânat cauza pentru a se solicita Camerei de Conturi Botoşani o serie de înscrisuri utile soluţionării cauzei, reclamanta urmând a face precizări privind remedierea deficienţelor constatate şi a depune la dosar documentaţia avută în vedere de comisia de inventariere.
Incheiere de sedinta din 20.09.2018S-a amânat cauza pentru ca reclamanta să depună la dosar centralizatoarele anexă la care se face trimitere în înscrisurile de la dosar.
Incheiere de sedinta din 22.06.2018S-a amânat cauza pentru ca partea pârâtă să depună la dosar înscrisuri din care să rezulte prestarea efectivă a lucrărilor în privinţa cărora s-a reţinut de către Curtea de Conturi a României prin Decizia nr. 29/2017 efectuarea unor plăţi nelegale, sens în care se va face adresă părţii.
Incheiere de sedinta din 22.05.2018Respinge ca nefondată, excepţia nulităţii citaţiei. Respinge, ca nefondată, cererea de repunere în termen. Constată că pârâta este decăzută din dreptul de a formula întâmpinare. Constată că pârâta nu este decăzută din dreptul de a invoca excepţia prescrierii dreptului material la acţiune şi excepţia prematurităţii introducerii acţiunii. Respinge, ca nefondate, excepţiile prescrierii dreptului material la acţiunii şi excepţia prematurităţii introducerii acţiunii, invocate de pârâtă. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul cauzei. Repune cauza pe rol. Fixează termen de judecată la data de 22.05.2018, pentru când se vor cita părţile pentru continuarea judecăţii. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 27.04.2018.
Incheiere de sedinta din 27.04.2018Amână pronunţarea la data de 27.04.2018. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 24.04.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.04.2018S-a amânat cauza pentru a se comunica întâmpinarea către reclamantă şi totodată pentru ca pârâta să studieze înscrisurile ce i-au fost înmânate la acest termen.
Incheiere de sedinta din 02.04.2018