G****** R******* S**
ReclamantI**** C****
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. GR, în contradictoriu cu pârâtul IC. Obligă pârâtul să platească reclamantei suma de 474,56 lei, reprezentând contravaloarea facturilor scadente şi neachitate, penalităţi de întârziere în cuantum de 40,11 lei, precum şi dobânda legală aferentă de la data cesiunii (27.04.2016) şi până la plata efectivă a debitului principal. Respinge, ca neîntemeiat, petitul privind obligarea pârâtului la plata sumei de 1185,78 lei, reprezentând despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel va fi depusă la Judecătoria Dej, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 12 iunie 2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotararecameraconsiliu762/2018 din 12.06.2018amanat pronuntarea pe 12.06.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.05.2018