G**** A** M**** V*******
Parte vătămatăS**** F*******
InculpatRespinge cererea formulată de inculpat, prin avocat, cu privire la modificarea obligaţiilor impuse prin instituirea măsurii controlului judiciar. În temeiul art.208 alin.2 şi 4 C.proc.pen. rap. la art.362 C.proc.pen., menţine măsura controlului judiciar faţă de inculpatul S**** F*******. Pe durata controlului judiciar, inculpatul va respecta următoarele obligaţii: a) să se prezinte la Judecătoria Tulcea ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată instanţa, cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; d) să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviinţarea instanţei e) să nu comunice cu niciunul dintre martorii indicaţi în rechizitoriu, respectiv: Cârstea Daniel, Babă Viorica, Contu Maria, Lungu Viorel, Lungu Mihai, Giovanovici Ana-Maria, Dumitrescu Mariana, Amza Alexandra Ionela, Medeleanu Nicu Cosmin, Boscencu Laurenţiu, Sârghi Marian, Răduţă Cosmin Laurenţiu, Ivaşcu Anton, Munteanu Vasile, Târnăcop Florin, Ene Constantin, Zicu Dinca, Vasile Deniz, precum şi cu minora G**** A** M**** V*******. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 15.05.2018.
Incheiere finala dezinvestire din 15.05.2018