P****** A***** M*****
PetentI************ D* P****** J******* V*****
IntimatRespinge, ca nefondată, plângerea contravenţională formulată de petentul P****** A***** M*****, domiciliat în comuna Baleşti, sat Ceauru, nr.472, jud. Gorj, în contradictoriu cu intimatul IPJ Vâlcea, cu sediul în Râmnicu Vâlcea, str. Calea lui Traian, nr.95, jud. Vâlcea. Menţine procesul – verbal de contravenţie seria PVLX nr. 0124186 din 11.04.2018, încheiat de intimat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Horezu. Pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei azi, 12.02.2019.
Hotarare 152/2019 din 12.02.2019Amână pronunţarea la data de 12 februarie 2019, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.01.2019Amână cauza pentru administrare probatoriu .
Incheiere de sedinta din 27.11.2018