S* N*** M**** G*** S************* J******* C***** S**** D***
ReclamantA*** A*****
PârâtAdmite cererea formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei SC N.M.G.SRL, C.I.I. SZABO DANA cu sediul profesional în Zalău, formulată în contradictoriu cu pârâtul A.A., fostul administrator statutar al debitoarei şi, în consecinţă: Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 1709/29 octombrie 2018 pronunţate de Tribunalul Specializat Cluj, prin înlocuirea dispoziţiei: „Obligă pârâtul A.A.să plătească pasivul rămas neacoperit al debitoarei SC N.M.G.SRL, în cuantum de 16.565.129,48 lei.” cu dispoziţia „Obligă pârâtul A.A.să plătească pasivul rămas neacoperit al debitoarei SC N.M.G.SRL, în cuantum de 15.565.129,48 lei.” Îndreptarea se va efectua în ambele exemplare originale ale hotărârii. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 de zile de la comunicare, apel care se va depune la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 octombrie 2018.
Hotararecameraconsiliu din 16.01.2019Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei SC N.M.G.SRL, C.I.I. SZABO DANA, formulată în contradictoriu cu pârâtul A.A., fostul administrator statutar al debitoarei şi, în consecinţă: Obligă pârâtul A.A.să plătească pasivul rămas neacoperit al debitoarei SC N.M.G.SRL, în cuantum de 16.565.129,48 lei. Dispune conexarea prezentului dosar nr. 617/1285/2016/a4 la dosarul principal de insolvenţă nr. 617/1285/2016. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 de zile de la comunicare, apel care se va depune la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 octombrie 2018.
Hotarare 1709/2018 din 29.10.2018