G********** D***
InculpatÎn baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată competen?a ?i legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.1168/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria, privind pe inculpatul G********** D***,cetăţenia română, stare civilă - necăsătorit, studii medii, fără, fără antecedente penale, angajat la SC Kaufland Romania SCS, ocupaţia - lucrător comercial, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. 1 C.p., precum ?i a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei, cu citarea inculpatului, termenul de judecată urmând a se stabili la rămânerea definitivă a prezentei încheieri. Emiterea unei adrese către Direc?ia Generală de Poli?ie a Municipiului Bucure?ti pentru a se comunica copii actualizate de pe cazierul judiciar al inculpatului. Încheierea se comunică inculpatului si procurorului. Cu drept de contesta?ie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 29.01.2019.
Hotararecameraconsiliu86/2019 din 29.01.2019