C***** G****** P******
PetentI************ J******* D* P****** S****** – P*** R****** L****
IntimatÎn temeiul art. 406 C.pr.civ., ia act de renunţarea petentului Coşman Gabriel Petrică la judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravenţională formulată împotriva procesului verbal de contravenţie seria PSVX nr. 90462 încheiat la data de 26.06.2018 de către intimatul IPJ Suceava. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 16.01.2020.
Hotarare 168/2020 din 16.01.2020Încuviinţează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Încuviinţează, pentru petent, proba testimonială cu martorul Bolohan Ruben. Amână judecarea cauzei la data de 16.01.2020, completul C 11, ora 08.30, sala 352, pentru când se citează părţile cu menţiunea de a depune, în copie şi până cel târziu la următorul termen de judecată, procesul-verbal contestat şi martorul Bolohan Ruben cu menţiunea de a se prezenta în instanţă la următorul termen de judecată, în vederea audierii sale, sub sancţiunea amenzii judiciare şi a emiterii mandatului de aducere, în caz de neconformare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26.09.2019.
Incheiere de sedinta din 26.09.2019