G******** M****
ApelantC****** R******* D* T********* I***
IntimatRespinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, formulată de apelanta G******** M****. Cu recurs la Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Respinge apelul formulat de revizuenta G******** M**** împotriva sentinţei civile nr.2179/2.11.2017 pronunţată de Tribunalul Iaşi, sentinţă pe care o păstrează. Obligă apelanta G******** M**** să plătească intimatului Centrului Regional de Transfuzie Iaşi suma de 800 lei onorariu avocat pentru apel. Definitivă.
Hotarare 518/2018 din 18.09.2018Respinge cererea de abtinere de la judecata cauzei înregistrată sub nr.6188/99/2017 pe rolul Curtii de Apel Iasi, formulată de doamnele judecător Pruteanu Daniela si Panainte Elena Crizantema. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu si pronuntată în sedintă publică, azi,12.07.2018.
Incheiere abtinere din 12.07.2018