G********* C******* S* P*** R*********** L****
ReclamantG****** I***
PârâtAdmite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta GOSPODĂRIE COMUNALĂ SA în contradictoriu cu pârâtul G****** I*** şi drept consecinţă, Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 355,04 lei reprezentând serviciul apă şi canal, prestaţii facturate pentru perioada aprilie 2018 – septembrie 2018 şi penalităţi de întârziere de 0,02 % pe zi de întârziere, ce se vor calcula începând cu prima zi ulterioară scadenţei fiecărei facturi şi până la achitarea debitului, fără însă a depăşi cuantumul debitului principal. Obligă pârâtul să achite reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 50 lei. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere ce se depune la Judecătoria Întorsura Buzăului. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19 februarie 2019.
Hotarare 36/2019 din 19.02.2019Amână judecarea cauzei la data de 19 februarie 2019, ora 11:00, sala P, complet CC1, termen pentru care se va cita pârâtul, reclamanta păstrând termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22 ianuarie 2019.
Incheiere de sedinta din 22.01.2019