R** & R** S*
ReclamantC****** A******** M****
PârâtDosar nr.6252/866/2018 HOTĂRĂŞTE Repune cauza pe rol. In baza art. 416 C.pr.civilă, constată perimată acţiunea formulată de reclamanta R** & R** S*, în contradictoriu cu pârâtul C****** A******** M****. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare ce se depune la Judecătoria Paşcani. Soluţionată în camera de consiliu. Pronun?ată în şedinţă publică astăzi, 07 noiembrie 2019.
Hotararecameraconsiliu580/2019 din 07.11.2019Dosar nr. 6252/866/2018 DISPUNE În temeiul art. 242 Cod procedură civilă dispune suspendarea acţiunii formulate de reclamanta RCS&RDS.S.A., în contradictoriu cu pârâta CIOBANU ALEXANDRU- MIHAI, pentru neîndeplinirea obligaţiilor stabilite de instanţă în sarcina reclamantei. Cu recurs pe toată durata suspendării cauzei. Soluţionată în camera de consiliu şi pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, astăzi, 09.04.2019. Preşedinte,
Incheiere suspendare din 09.04.2019Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 09.04.2019 pentru când reclamanta va depune dovada achitării remuneraţiei în contul curatorului special al pârâtului.
Incheiere de sedinta din 12.03.2019Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 12.03.2019, pentru când pârâtul se va cita prin publicitate.
Incheiere de sedinta din 11.02.2019Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 11 februarie 2019, ora 12.00, pentru când reclamanta va depune la dosar precizări.
Incheiere de sedinta din 04.01.2019Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 04.01.2019, pentru când reclamanta va formula precizări la acţiune.
Incheiere de sedinta din 06.12.2018