Dosar 6253/314/2018 din 16.07.2018

recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6253/314/2018
Data dosar:
16.07.2018
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.11.2018 la ora 8:30

    Complet: C2
  • admite cererea

    Admite cererea formulată de Biroul Federal de Justiţie, Germania. În temeiul dispoziţiilor art. 240 din Legea nr. 302/2004 dispune recunoaşterea şi executarea deciziei constând în Hotărâre amendă nr. 567167305075 din data de 20.11.2017, emisă de Inspectoratul de Poliţie Bonn, prin care cetăţeanului român C******** D*******, i-a fost aplicată o amendă contravenţională în cuantum de 100 Euro pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 23 alin. 1a, art. 49 Codul rutier german (StVO), art. 24 Legea germană referitoare la circulaţia rutieră (StVG); 11.1.4 BKat (Lista de amenzi) şi cheltuieli judiciare în cuantum de 28,50 Euro. Dispune punerea în executare a amenzii contravenţionale în cuantum de 128,5 Euro aplicate cetăţeanului român C******** D******* conform deciziei constând în Hotărâre amendă nr. 567167305075 din data de 20.11.2017, emisă de Inspectoratul de Poliţie Bonn-Germania. În temeiul art. 242 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 schimbă pedeapsa amenzii în cuantum de 100 Euro în moneda statului român, intimatul urmând să execute pedeapsa amenzii în cuantum de 465,99 Ron (conform cursului valutar al Băncii Naţionale a României la data pronunţării). Obligă intimatul C******** D******* la plata sumei de 28,50 Euro (132,81 Ron conform cursului valutar al Băncii Naţionale a României la data pronunţării) reprezentând suma aferentă cheltuielilor ocazionate de procedura judiciară care a dus la pronunţarea deciziei în statul german. Conform art. 246 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 cheltuielile judiciare privind soluţionarea cererii de recunoaştere a sancţiunii pecuniare rămân în sarcina statului. În temeiul art. 247 din Legea nr. 302/2004 după încheierea executării, despre executarea hotărârii va fi informată autoritatea solicitantă - Biroul Federal de Justiţie, o copie a hotărârii urmând a fi comunicată şi Ministerului Justiţiei. Onorariu traducător Li?u Mihaela Delia în cuantum de 67,12 lei conform decontului din 05.09.2018 se virează din fondurile Ministerului de Justiţie şi rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.11.2018.

    Hotarare 534/2018 din 13.11.2018
  • Sedinta din data de 31.10.2018 la ora 8:30

    Complet: C2
  • Încheiere

    Fixează termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 13.11.2018. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31.10.2018.

    Incheiere de sedinta din 31.10.2018
  • Sedinta din data de 03.10.2018 la ora 8:30

    Complet: C2
  • Amână cauza

    Se efectuează verificări în baza de date DEPABD cu privire la adresa de domiciliu a intimatului. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 31.10.2018, ora 08.30, sala 206, pentru când: - se citează intimatul la adresa ce va rezulta din verificările în baza de date DEPABD. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03.10.2018.

    Incheiere de sedinta din 03.10.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD