M****** E*****
Apelant ReclamantM****** I****
Intimat PârâtAdmite apelul declarat de reclamantul M****** E***** împotriva sentinţei civile nr. 1826 din data de 25.06.2018, pronunţată de Judecătoria Roman în dosarul nr. 6258/291/2015. Schimbă în totalitate sentinţa apelată, în sensul următor: Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul M****** E***** în contradictoriu cu pârâtul M****** I****. Stabileşte limita de hotar dintre proprietăţile părţilor pe aliniamentul 105–106–107–122–121–116–117–101, conform schiţei anexe de la fila 84 a dosarului de fond, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. Obligă pe intimatul pârât M****** I**** să îi plătească apelantului reclamant M****** E***** suma de 1570 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reduse conform art. 453 alin. 2 din Codul de procedură civilă. Cu drept de recurs la Curtea de Apel Bacău în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Neamţ - Secţia I Civilă şi de Contencios Administrativ. Pronunţată astăzi, 28.05.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 842/2019 din 28.05.2019Pentru a se depune la dosar precizările solicitate de instanţă.
Incheiere de sedinta din 12.03.2019