R** & R** L* S***** P**** A***
ReclamantM**** C*******
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta SC RCS & RDS SA, în contradictoriu cu pârâta M**** C*******, având ca obiect cerere cu valoare redusă. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 679,78 lei reprezentând debit restant (contravaloare facturi scadente şi neachitate), la care se adaugă penalităţi de întârziere de 0,2 % pe zi, ce curg după cum urmează : - pentru factura nr. 12299478, de la data scadenţei, 10.02.2017 şi până la data plăţii efective, - pentru factura nr. 16044576, de la data scadenţei, 10.03.2017 şi până la data plăţii efective, - pentru factura nr. 32301405, de la data scadenţei, 29.06.2017 şi până la data plăţii efective, Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 10 lei reprezentând contravaloare 2 cartele SIM predate în custodie şi nerecuperate. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se poate depune, în caz de exercitare la Judecătoria Deva. Pronunţată la data de 12.02.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotararecameraconsiliu351/2019 din 12.02.2019Amână pronunţarea la data de 12.02.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.01.2019Pentru a da posibilitate părţilor să formuleze concluzii scrise, amână pronunţarea cauzei la 29.01.2019 iar soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.01.2019