Dosar 6282/315/2018 din 12.12.2018

şantajul (art.207 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6282/315/2018
Data dosar:
12.12.2018
Instanta:
Curtea de Apel Ploiești
Departament:
Secţia Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie
Obiect:
şantajul (art.207 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 25.03.2019 la ora 09:00

    Complet: 2APa
  • Pronunţă o nouă hotărâre

    În temeiul art. 421 pct. (2) lit. a) C.proc. pen. admite apelul formulat de inculpatul M**** G******, împotriva sentinţei penale nr. 352/22.11.2018 pronunţate de Judecătoria Târgovişte – Secţia penală în dosarul nr. 6282/315/2018, pe care o desfiinţează în parte, cu privire la acest inculpat şi în rejudecare: Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului M**** G****** pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 207 alin.1,3 Cod penal cu aplic. art. 77 lit.a) şi art. 77 lit.d) Cod penal cu aplic. art. 396 alin.10 Cod procedură penală, de la 4 ani închisoare, la 2 ani şi 6 luni închisoare. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei. În temeiul art. 241 alin. (1) lit. c) C.proc.pen constată încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul M**** G******. În temeiul art. 272 alin (1) C.proc.pen. rap la art. 275 alin. (6) din C. de proc. pen. onorariul parţial în cuantum de 300 lei cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea avocatului ales, va fi achitat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Prahova – Serviciul de Asistenţă Judiciară. Conform art. 275 alin. (3) C.proc.pen., cheltuieli judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2019.

    Hotarare 297/2019 din 25.03.2019
  • Sedinta din data de 27.02.2019 la ora 09:00

    Complet: 2APa
  • Amână cauza

    În temeiul art. 362 alin. (2) C.proc.pen. rap. la art. 208 alin. (5) C.proc.pen constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar dispus faţă de inculpatul apelant: M**** G******. Menţine măsura preventivă a controlului judiciar până la o nouă verificare a legalităţii şi temeiniciei măsurii, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data pronunţării prezentei încheieri. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2019. Pe fondul cauzei admite cererea de amânare pentru pregătirea apărării şi acordă termen de judecată la data de 25 martie 2019.

    Incheiere de sedinta din 27.02.2019
  • Sedinta din data de 29.01.2019 la ora 09:00

    Complet: 2APa
  • Amână cauza

    Admite cererea de amânare formulată de apelantul-inculpat pentru angajarea unui avocat ales şi amână cauza la data de 27 februarie 2019.

    Incheiere de sedinta din 29.01.2019
  • Sedinta din data de 15.01.2019 la ora 09:00

    Complet: 2APa
  • Termen intermediar

    În baza art.362 alin.(2) rap. la art.208 alin. (5) Cod procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar, măsură dispusă prin Încheierea din 18.10.2018, pronunţată în dosarul 6282/315/2018/a8, rămasă definitivă la data de 20.10.2018, faţă de inculpatul apelant: M**** G******, Menţine măsura controlului judiciar faţă de inculpatul intimat menţionat până la o nouă verificare în cursul judecării apelului formulat, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data pronunţării prezentei încheieri. În baza art. 215 alin. (5) Cpp dispozitivul prezentei încheieri se va comunica Poliţiei comunei Bogaţi – Jud. Argeş; Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş; Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor com. Bogaţi; Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Argeş; Poliţiei Române de Frontieră, în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare în evidenţele de resort. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2019

    Incheiere masuri preventive faza de judecata din 15.01.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD