T*********** M******** R****** S**
CreditorM*********** S*** P*** R*********** S****** D*******
DebitorAdmite excepţia perimării invocată din oficiu. Constată perimată cererea. Cu drfept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 22.02.2019.
Hotarare 69/2019 din 22.02.2019Ia act de Decizia nr.177/24.05.2018 a Curţii de Apel Suceava pronunţată în dosarul nr.631/40/2018/a1 prin care s-a admis apelul declarat de debitoarea Metal-Sistem SRL împotriva Sentinţei nr.136/13.04.2018 pronunţată de Tribunalul Botoşani (prin care s-a deschis procedura insolvenţei), s-a anulat sentinţa menţionată şi s-a luat act de renunţarea la judecată. Pe cale de consecinţă, dispune închiderea dosarului 631/40/2018. Pronunţată în şedinţă publică, azi 07.09.2018.
Incheiere de sedinta din 07.09.2018Repune cauza pe rol pentru a face verificări cu privire la caracterul definitiv al Deciziei nr. 177 din 24 mai 2018 a Curţii de Apel Suceava, prin caqre s-a anulat sentinţa nr. 136 din 13 aprilie 2018, pronunţată de Tribunalul Botoşani-Secţia a II a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal (dosar nr. 631/40/2018). Acordă termen pentru continuarea procedurii la data de 7.09.2018, pentru când se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţa publică, azi 22.06.2018.
Incheiere de sedinta din 22.06.2018Suspendă judecata cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 631/40/2015/a1. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţa publică, azi 18.05.2018.
Incheiere suspendare din 18.05.2018Respinge contestaţia formulată de debitoarea METAL-SISTEM SRL, ca nefondată. Admite cererea formulată de creditorul T*********** M******** R****** S** în contradictoriu cu debitorul METAL-SISTEM SRL. În temeiul art. 72 alin. 6 din Legea 85/2014, dispune deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitorului METAL-SISTEM SRL. În temeiul art. 73 rap. la art. 45 lit. d) din Legea 85/2014, desemnează în calitate de administrator judiciar provizoriu pe Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L. care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 57 din lege, cu un onorariu provizoriu de 2000 lei. Pune în vedere debitorului ca în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, să depună la dosarul cauzei actele şi informaţiile prevăzute la art. 67 alin. (1) din lege. În temeiul art. 99 din Legea 85/2014, dispune ca administratorul judiciar să notifice deschiderea procedurii: debitorului, creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor potrivit art. 74 şi Oficiului Registrului Comerţului. Notificarea va fi realizată potrivit Codului de Procedură Civilă şi se va publica totodată , pe cheltuiala averii debitorului, într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Fixează termenul-limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului la data de 29.05.2018. Fixează termenul pentru verificarea creanţelor, de întocmire şi de publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe la 19.06.2018. Contestaţiile la tabelul preliminar trebuie depuse la tribunal în termen de 7 zile de la publicarea în B.P.I. Sub sancţiunea anulării, contestaţia va fi însoţită de dovada, în original, a achitării taxei judiciare de timbru de 200 lei, precum şi de toate înscrisurile pe care partea înţelege să se folosească în dovedirea susţinerilor sale, cu arătarea oricăror altor probe care se solicită, cu excepţia celor care nu se află în posesia părţii sau care nu sunt cunoscute la momentul formulării contestaţiei. Partea care formulează contestaţia este obligată să trimită, cu confirmare de primire, câte un exemplar al contestaţiei şi al documentelor ce o însoţesc administratorului judiciar, creditorului a cărui creanţă o contesta (dacă este cazul), precum şi administratorului special, sub sancţiunea amenzii prevăzute de art. 187 alin. 1 pct. 2 din Noul Cod de Procedură Civilă. Întâmpinarea se depune în termen de 10 zile de la comunicarea contestaţiei şi a documentelor care o însoţesc. Partea care formulează întâmpinarea este obligată, sub sancţiunea decăderii de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, să comunice un exemplar al întâmpinării, cu confirmare de primire, contestatorului, administratorului judiciar şi administratorului special, după caz. Fixează termenul pentru definitivarea tabelului creanţelor la 16.07.2018. În cazul în care s-au formulat contestaţii împotriva tabelului preliminar, părţile (contestatorul, intimatul, administratorul judiciar şi administratorul special) sunt obligate să depună la dosar, până la termenul de definitivare a tabelului creanţelor, dovada îndeplinirii obligaţiilor de trimitere, cu confirmare de primire, a contestaţiilor şi întâmpinărilor, către părţile adverse. Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data de 25.06.2018, la sediul pe care administratorul judiciar îl va comunica din timp creditorilor şi convoacă creditorii debitoarei. În temeiul art. 76 din Legea 85/2014, se dispune comunicarea sentinţei de deschidere către instanţele judecătoreşti în a căror jurisdicţie îşi are sediul debitorul şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi. În temeiul art. 39 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar la o bancă din România din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Pune în vedere administratorului judiciar să examineze situaţia economică a debitorului şi a documentelor depuse conform prevederilor art. 74 din Legea 85/2014 şi până la data de 3.05.2018 să întocmească şi să depună la dosar un raport prin care să propună fie intrarea în procedura simplificată, fie continuarea perioadei de observaţie în cadrul procedurii generale, potrivit art. 58 alin.1 lit. a) din lege. Pune în vedere administratorului judiciar ca, în termen de 60 zile de la data deschiderii procedurii, să efectueze procedura de inventariere a bunurilor din averea debitorului, pe baza informaţiilor primite de la debitor în condiţiile art. 67 sau 74 şi/sau pe baza oricăror informaţii şi documente solicitate autorităţilor competente potrivit legii. Fixează termenul pentru continuarea procedurii la data de 22.06.2018. Executorie. Cu drept de apel în 7 zile de la comunicare, care va fi depus la Tribunalul Botoşani. Pronunţată în şedinţa publică, azi 13.04.2018.
Hotarare intermediara 136/2018 din 13.04.2018