A******* C******* M****
InculpatAdmite sesizarea din oficiu privind îndreptarea erorii materiale evidente din cuprinsul minutei din data de 28.03.2019 pronunţată în dosarul nr. 6328/314/2018 al Judecătoriei Suceava. În baza art. 278 Cod de procedură penală îndreaptă eroarea materială evidentă din cuprinsul minutei din data de 28.03.2019 pronunţată în dosarul nr. 6328/314/2018 al Judecătoriei Suceava, în sensul că, alineatul 6 al minutei va avea următorul conţinut: ”În baza art. 68 alin. 1 Cod penal pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 1 an se execută de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.” în loc de: ”În baza art. 68 alin. 1 Cod penal pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani se execută de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.” În baza art. 278 alin. 3 Cod pr.pen. se va face menţiune despre îndreptarea efectuată la sfârşitul actului corectat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.04.2019.
Incheiere indreptare eroare materiala din 16.04.2019În baza art. 336 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod pr.pen. rap. la art. 396 alin. 1 şi 2 Cod pr.pen. condamnă inculpatul AMOHNOAI CRISTIAN-MIHAI, la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”. În baza art. 67 alin. 1 Cod penal rap. la art. 66 alin. 3 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 1 an. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 92 Cod penal stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani care începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 68 alin. 1 Cod penal pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani se execută de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere inculpatul AMOHNOAI CRISTIAN-MIHAI trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b) Cod penal, impune inculpatului AMOHNOAI CRISTIAN-MIHAI să execute obligaţia de a frecventa programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Suceava sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate apreciate ca adecvate de către Serviciul de Probaţiune Suceava. În baza art. 93 alin. 3 Cod pen. rap la art. 404 alin. 2 Cod pr.pen. impune inculpatului AMOHNOAI CRISTIAN-MIHAI să execute obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 90 de zile în cadrul Primăriei mun. Suceava, judeţul Suceava ori în cadrul AJOFM Suceava. În baza art. 404 alin. 2 Cod pr.pen. rap. la art. art. 91 alin. 4 Cod penal atrage atenţia inculpatului AMOHNOAI CRISTIAN-MIHAI asupra prevederilor art. 96 Cod penal referitoare la revocarea suspendării şi dispunerea executării pedepsei ca urmare a nerespectării măsurilor de supraveghere ori neexecutării obligaţiilor impuse prin hotărâre, cu rea-credinţă, ori ca urmare a săvârşirii de infracţiuni pe durata termenului de supraveghere. În baza art. 398 Cod pr.pen. rap. la art. 274 alin. 1 teza I Cod pr.pen., obligă inculpatul AMOHNOAI CRISTIAN-MIHAI la plata către stat a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma de 300 lei în faza de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.03.2019.
Hotarare 164/2019 din 28.03.2019Amână pronunţarea la data de 28.03.2019. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.03.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.03.2019Deliberarea şi pronunţarea vor avea loc la data de 18 martie 2019. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06 martie 2019.
Incheiere de sedinta din 06.03.2019Admite cererea formulată de apărătorul ales al inculpatului ?i acordă termenul solicitat pentru a depune la dosar înscrisuri în circumstan?iere. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 06 martie 2019, ora 08:30, sala 206, pentru când: - inculpatul prime?te termen în cuno?tin?ă în conformitate cu dispozi?iile art. 353 alin.2 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23.01.2019.
Incheiere de sedinta din 23.01.2019