R***** S**** V*****
InculpatÎn baza art. 226 Cod procedură penală rap. la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, art. 202 alin. 1, 2 Cod procedură penală: Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DIICOT-Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud în dosarul nr. 16D/P/2018 ca fiind întemeiată şi în consecinţă: -dispune arestarea preventivă a inculpatului R.S.V.,cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de minori, prev. de art. 211 alin. 1 şi 2 lit. a Cod penal rap. la art. 210 alin. 1 lit. a Cod penal, art. 35 alin. 1 Cod penal, faptă pedepsită cu închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 27.04.2018 şi până în data de 26.05.2018 (inclusiv). Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă. Încunoştinţează despre măsura preventivă persoana desemnată de inculpat. Acordă avocatului desemnat din oficiu, K.T.J., 130 lei onorariu avocat din oficiu, sumă care se va avansa şi suporta din fondurile Ministerului Justiţiei. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 27.04.2018, ora 18,40.
Incheiere masuri preventive faza de UP 27/2018 din 27.04.2018