Dosar 6408/866/2018 din 22.10.2018

evacuare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6408/866/2018
Data dosar:
22.10.2018
Instanta:
Judecătoria Pașcani
Departament:
Civil
Obiect:
evacuare
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 26.05.2020 la ora 11:00

    Complet: C 3 FF
  • Admite cererea

    HOTĂRĂŞTE: Admite acţiunea civilă, astfel cum a fost precizată formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială – Oraş Târgu Frumos, prin Primar, în contradictoriu cu pârâtul B****** C******. Dispune evacuarea pârâtului B****** C******, precum şi a tuturor membrilor familiei acestuia, din imobilul locuinţă proprietatea reclamantei. Obligă pârâtul B****** C****** la plata debitului restant de 20.752,78 lei, reprezentând chirie restantă (2089 lei), penalităţi (17.811,05 lei) şi contravaloarea serviciilor de furnizare apă potabilă (852,78 lei ). Obligă pârâtul B****** C******, în continuare, începând cu data de 30.09.2018, la plata chiriei, a penalităţilor de întârziere şi a cheltuielilor comune, până la eliberarea efectivă a locuinţei. Cu drept de apel, depus la Judecătoria Paşcani, în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 26.05.2020. Preşedinte,

    Hotarare 552/2020 din 26.05.2020
  • Sedinta din data de 12.05.2020 la ora 9:30

    Complet: C 3 FF
  • Stare de urgenta

    Constată suspendarea de plin drept a prezentei cauze pe durata decretării stării de urgen?ă pe teritoriul României. Fără cale de atac.

    Incheiere de sedinta din 12.05.2020
  • Sedinta din data de 03.03.2020 la ora 9:00

    Complet: C 3 FF
  • Amână cauza

    Amana judecarea cauzei la 12 mai 2020 pentru a lua cuno?tin?ă de precizări si a achita integral debitul.

    Incheiere de sedinta din 03.03.2020
  • Sedinta din data de 07.01.2020 la ora 9:00

    Complet: C 3 FF
  • Amână cauza

    Amana judecarea cauzei la 03 martie 2020, pentru când se va emite adresa reclamantului sa indice valoarea reactualizată a preten?iilor, sub sanc?iunea suspendarii conform art. 242 Cod pr. civila.

    Incheiere de sedinta din 07.01.2020
  • Sedinta din data de 18.06.2019 la ora 9:00

    Complet: C 3 FF
  • 411 NCPC/242 CPC

    Suspendă judecarea cauzei.

    Incheiere suspendare din 18.06.2019
  • Sedinta din data de 07.05.2019 la ora 9:00

    Complet: C 3 FF
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei civile la 18 iunie 2019 pentru când reclamantul va depune la dosar precizările solicitate.

    Incheiere de sedinta din 07.05.2019
  • Sedinta din data de 09.04.2019 la ora 9:00

    Complet: C 3 FF
  • Amână cauza

    Amana judecarea cauzei la 07 mai 2019, pentru când partile vor preciza daca s-a ajuns la o intelegere .

    Incheiere de sedinta din 09.04.2019
  • Sedinta din data de 29.01.2019 la ora 9:00

    Complet: C 3 FF
  • Amână cauza

    Amana judecarea cauzei la 09 aprilie pentru când păr?ile vor preciza daca au stins litigiu pe cale amiabila.

    Incheiere de sedinta din 29.01.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD