S*** S*** P****** S*** - P*** R****** L****
CreditorS*** D******* S***** - P*** R****** L****
DebitorAdmite acţiunea civilă având ca obiect ordonanţă de plată formulată de creditoarea S.C. SAMI PLASTIC S.A. în contradictoriu cu debitoarea S.C. DECODANA SRL. Obligă debitoarea la plata către creditoare, în termen de 20 de zile de la comunicarea prezentei ordonanţe, a sumei de 25.346 lei reprezentând contravaloare facturi, a sumei de 2.143,93 lei reprezentând contravaloare penalităţi de întârziere calculate de la data scadenţei fiecărei facturi până la data de 13.04.2018, precum şi la plata, în continuare, a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,1%/zi de întârziere, calculate până la plata efectivă a debitului. principal Executorie. Cu drept de a formula cerere în anulare pentru debitoare în termen de 10 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică azi, 31.01.2019.
Hotarare 422/2019 din 31.01.2019Amână pronunţarea la data de 31.01.2019. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 17.01.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.01.2019