S******** D* C******** D********* A******* L*****
ReclamantS* F****** D** S**
PârâtAdmite în parte cererea formulată de STATIUNEA DE CERCETARE-DEZVOLTARE AGRICOLA LIVADA, în contradictoriu cu pârâta SC „FLOREAN DIG” SRL, având ca obiect evacuare. Dispune evacuarea pârâtei din imobilul situat în loc. Decebal, nr. 2, com. Vetiş, jud. Satu Mare. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.583,54 euro, cu titlu de daune-interese. Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere. Cu drept de apel la Tribunalul Satu Mare, în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Satu Mare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 20.12.2018.
Hotarare 4498/2018 din 20.12.2018În vederea deliberării, precum şi pentru a se acorda posibilitatea părţilor de a depune concluzii scrise la dosarul cauzei conform art.396 C.pr.civilă, instanţa apreciază necesară amânarea pronunţării asupra hotărârii pentru data de 20.12.2018. În conformitate cu dispoziţiile art.396 alin.2 C.pr.civ. pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.12.2018Amână pronunţarea la data de 07.12.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.11.2018în vederea studierii calculelor efectuate de către reclamantă.
Incheiere de sedinta din 10.10.2018Pentru studiul răspunsurilor la interogatoriu, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 22.08.2018În vederea administrarii probei cu interogatoriul părţilor, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 04.07.2018Pentru a se lua cunoştinţă de întâmpinare, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 27.06.2018