Dosar 6447/314/2018 din 24.07.2018

alte cereri


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6447/314/2018
Data dosar:
24.07.2018
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
alte cereri
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 31.01.2019 la ora 11:30

    Complet: C19
  • Admite cererea

    Admite acţiunea având ca obiect „ordonanţă preşedinţială” formulată de reclamanta – pârâtă Petrariu Marina - Florentina în contradictoriu cu pârâtul - reclamant Petrariu Alexandru – Ştefan. Admite, în parte, cererea reconvenţională. Stabileşte locuinţa minorei Petrariu Sofia - Maria, născută la data de 02.04.2017, la domiciliul reclamantei – pârâte din com. Dumbrăveni, sat Dumbrăveni, nr. 154, jud. Suceava, până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul ds. nr. 5304/314/2018 aflat pe rolul Judecătoriei Suceava. Stabileşte în sarcina pârâtului - reclamant obligaţia de întreţinere, în bani, în favoarea minorei Petrariu Sofia - Maria, născută la data de 02.04.2017, în cuantum de 475 lei lunar începând cu data introducerii acţiunii, respectiv 24.07.2018 şi până la data de 31.12.2018 şi de 520 lei lunar începând cu data de 01.01.2019 şi până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul ds. nr. 5304/314/2018 aflat pe rolul Judecătoriei Suceava. Încuviinţează ca până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul ds. nr. 5304/314/2018 aflat pe rolul Judecătoriei Suceava, pârâtul – reclamant să păstreze legături personale cu minora Petrariu Sofia - Maria, născută la data de 02.04.2017, după următorul program de vizitare ce se va desfăşura prin preluarea minorei de la domiciliul reclamantei – pârâte la domiciliul pârâtului – reclamant din com. Vereşti, sat Corocăieşti, nr. 472, jud. Suceava, cu obligaţia pentru pârât de a readuce minora la domiciliul reclamantei la finalul programului de vizitare: - în primul şi al patrulea sfârşit de săptămână din fiecare lună, începând cu ziua de vineri, orele 16.00 până duminică, orele 16.00; - în celelalte săptămâni în care nu este stabilit program de vizită pentru perioada de week-end, în zilele de marţi şi joi, de la orele 12.00 până la orele 20.00. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 31.01.2019.

    Hotarare 405/2019 din 31.01.2019
  • Sedinta din data de 10.01.2019 la ora 11:00

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Se va reveni cu adresă către Primăria comunei Vereşti şi către Primăria comunei Dumbrăveni, în sensul celor de la filele 61 şi 62 dosar, urmând a fi trimise şi prin fax. Va fi citat martorul Rădăuceanu Marian din satul şi comuna Dumbrăveni, jud. Suceava. Pune în vedere pârâtului prin apărător ca la termenul viitor să asigure prezenţa în instanţă a martorei Ciutac Gina Magdalena pentru a fi audiată. Amână judecarea cauzei la data de 31 ianuarie 2019, ora 11:30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10 ianuarie 2019.

    Incheiere de sedinta din 10.01.2019
  • Sedinta din data de 13.12.2018 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Încuviinţează pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar şi proba testimonială cu cei doi martori, respectiv Rădăuceanu Mihai Constantin şi Rădăuceanu Marian. Încuviinţează pentru pârât proba cu înscrisurile depuse la dosar şi limitează proba testimonială doar la martorii Petrariu Anişoara şi Ciutac Gina Magdalena. Pune în vedere părţilor să asigure prezenţa a câte unui martor la următorul termen de judecată, urmând ca ceilalţi doi să fie audiaţi ulterior. Dispune, din oficiu, efectuarea de anchete sociale la domiciliile părţilor, sens în care, Se va înainta adresă către Primăria comunei Dumbrăveni, în vederea efectuării unei anchete sociale la domiciliul reclamantei. Se va înainta adresă către Primăria comunei Vereşti, în vederea efectuării unei anchete sociale la domiciliul pârâtului. Amână judecarea cauzei la data de 10 ianuarie 2019, ora 11:00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13 decembrie 2018.

    Incheiere de sedinta din 13.12.2018
  • Sedinta din data de 27.09.2018 la ora 8:30

    Complet: C19
  • 411 NCPC/242 CPC

    În temeiul art. 411 alin. 2 C.pr.civ., dispune suspendarea judecării prezentei cauze. Cu drept de recurs pe toată perioada suspendării. Pronunţată în şedinţă publică azi, 27.09.2018.

    Incheiere suspendare din 27.09.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD