Z*** A*****
CondamnatAdmite contestaţia la executare formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Curţii de Apel Galaţi cu privire la sentinţa penală nr. 92/F/10.07.2018 a Curţii de Apel Galaţi, prin care s-a recunoscut pedeapsa principală rezultantă de 12 ani, 4 luni şi 15 zile închisoare aplicată condamnatului Z*** A***** de autorităţile judiciare din Italia. În baza art. 154 al. 16 din Legea nr. 302/2004, deduce din pedeapsa principală rezultantă de 12 ani, 4 luni şi 15 zile închisoare, suplimentar faţă de perioadele deduse prin sentinţa penală nr. 92/F/10.07.2018 a Curţii de Apel Galaţi, şi perioadele de 90 zile liberare anticipată, acordate conform deciziei din 26.01.2018 de Magistratul de Supraveghere a Executării din Florenţa, Italia şi de 45 zile liberare anticipată, acordate conform deciziei din 08.08.2018 de Magistratul de Supraveghere a Executării din Florenţa, Italia stabilindu-se ca pedeapsa, conform dreptului intern al statului emitent, să fie executată complet până la 13.11.2025. Conform art. 272 Cod procedură penală, onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 130 lei (av. Zală Mihaela Ofelia), se va vira către Baroul Galaţi din fondurile Ministerului Justiţiei. Conform art. 275 al. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 05.12.2018.
Hotarare 149/2018 din 05.12.2018amână pronunţarea la data de 05.12.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.11.2018