I****** D****** S*****
Intimat ReclamantP***** N*******
Intimat ReclamantM********* J********* P*** R*********** L****
Apelant PârâtT********* B****** P*** R*********** L****
Apelant PârâtC***** D* A*** B****** P*** R*********** L****
Apelant PârâtAdmite apelul formulat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi admite în parte apelurile formulate de apelanţii Tribunalul Braşov, Curtea de Apel Braşov şi Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr 468/MAS/12.04.2018 pronunţată de Tribunalul Braşov-Secţia I civilă în dosar nr 6460/62/2017, pe care o schimbă în parte în sensul că, Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice şi, în consecinţă, Respinge acţiunea formulată de reclamantele I****** D****** S***** şi P***** N******* în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Înlătură dispoziţia privind obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei, Tribunalul Braşov şi Curtea de Apel Braşov la plata daunelor interese moratorii sub forma dobânzii legale prevăzute de OG nr 9/2000 plătite de la data de 23.11.2014 până la data plăţii efective. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei civile atacate privind obligarea pârâţilor la plata dobânzii penalizatoare, la respingerea pretenţiilor anterioare datei de 23.11.2014 ca prescrise. Respinge restul pretenţiilor formulate în apel de apelanţii Tribunalul Braşov, Curtea de Apel Braşov şi Ministerul Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în condiţiile art 396 al 2 cod procedură civilă, azi 08.10.2018.
Hotarare 1431/2018 din 08.10.2018Amână pronunţarea la data de 08.10.2018, pronunţarea urmând a fi făcută conform art. 396 alin. 2 Cod de procedură civilă
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.10.2018Amână pronunţarea la data de 02.10.2018, pronunţarea urmând a fi făcută conform art. 396 alin. 2 Cod de procedură civilă
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.10.2018Amână pronunţarea la data de 01.10.2018, pronunţarea urmând a fi făcută conform art. 396 alin. 2 Cod de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.09.2018