P**** M*****
Reclamant ReclamantI************ T********* D* M**** D********
Pârât PârâtRespinge capătul de cerere vizând obligarea pârâtului la achitarea, către reclamant a unul salariu raportat la salariul maxim acordat pentru funcţia de inspector vamal, începând cu data de 09.04.2015 până la 31.07.2016, ca neîntemeiată. Admite capătul de cerere formulat în subsidiar. Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Dâmboviţa. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04.04.2019.
Hotarare 382/2019 din 04.04.2019acorda termen in vederea indeplinirii procedurii de citare cu reclamantul
Incheiere de sedinta din 21.02.2019Pentru dezbaterile pe fondul cauzei.
Incheiere de sedinta din 25.01.2019Admite declaraţia de abţinere formulată de domnul judecător EFTENE FLORIN, cu privire la soluţionarea cauzei ce face obiectul dosarului nr. 6468/120/2017*. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi, 23 Noiembrie 2018.
Incheiere abtinere din 23.11.2018