S****** I*****
InculpatÎn temeiul prevederilor art. 348 al. 2 Cod procedură penală raportat la art.208 alin.5 Cod procedură penală constată legalitatea ?i temeinicia măsurii controlului judiciar luată fa?ă de inculpatul S****** I*****, (D.P.) trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prev. de art.257 alin.1 şi 4 Cp, rap. la art.193 alin. 2 Cp, cu aplicarea art. 41 alin. 1 rap. la 43 alin. 5 C. pen ?i men?ine măsura preventivă. Men?ine obliga?iile impuse în sarcina inculpatului prin Încheierea din data de 09 martie 2018 a Judecătorului de Cameră Preliminară din cadrul Judecătoriei Tg-Mure?, pronun?ată în dosarul nr.647/320/2018/a1.4 respectiv: a) să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la IPJ Mureş - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare sau la alt organ însărcinat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. 2 Cod procedură penală, pe timpul controlului judiciar, va impune inculpatului S****** I***** să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a judeţului Mureş decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar care execută supravegherea sau care a impus măsura; b) să comunice periodic organului de poliţie desemnat cu supravegherea sa, IPJ Mureş - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare, informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă; c) să nu se apropie şi să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale cu următoarele persoane: ACHILĂRIŢEI COSMIN, BIRO ZOLTAN, ACOJOCĂRIŢEI GIULIAN, GERGELY FERENCZ, IANCSI GYORGY NACU VIOREL ADRIAN, TÎMPA GHEORGHE, MERUŢĂ GHEORGHE, ?i FURTUNĂ ANDREI NICU. d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme; În baza art. 215 alin. 3 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului S****** I*****, asupra faptului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art. 215 alin. 4 Cod procedură penală, supravegherea respectării de către inculpatul S****** I***** a obligaţiilor care ii revin pe durata controlului judiciar se va realiza de către IPJ Mureş - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare sau un alt organ de supraveghere în conformitate cu Dispozi?ia nr. 9/10.02.2014 a IGPR. Măsurile se comunică în conformitate cu art. 215 alin. 5 Cod procedură penală respectiv Direc?iei Generale de Pa?apoarte, Inspectoratului General al poli?iei Române ?i Inspectoratului General al Poli?iei de Frontieră potrivit art. 40 lit. b) din Legea nr. 248/2005 pentru suspendarea temporară a dreptului la liberă circula?ie. Un extras al încheierii se comunică ?i persoanei vătămate Furtună Andrei Nicu. Cu drept de contestaţie la Tribunalul Mureş, în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în ?edin?ă publică, astăzi, 25.04.2018, ora 15:00
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 25.04.2018