A*** A*****
InculpatÎn baza art. 396 alin. 2 C. proc. pen. condamnă pe inculpatul A A, la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 6.000 lei, reprezentând un număr de 200 zile-amendă înmulţit cu suma de 30 lei corespunzătoare unei zile amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin. 1 C. pen. În baza art. 63 din C. pen. atrage atenţia inculpatului că neexecutarea, cu rea-credinţă, a amenzii penale aplicate va conduce la înlocuirea acesteia cu pedeapsa închisorii. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 770 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 170 lei aferentă fazei de urmărire penală, iar suma de 600 lei aferentă judecăţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.11.2019.
Hotarare 1799/2019 din 19.11.2019Amâna cauza şi acordă termen pentru data de 19.11.2019 ora 9 Completul C.1 - sala 3
Incheiere de sedinta din 29.10.2019Amână judecarea cauzei la data de 29.10.2019, ora 09:00, C.1, sala 3, pentru a se cita martorul la locul de muncă.
Incheiere de sedinta din 17.09.2019Amână cauza la data de 17 Septembrie 2019, ora 09:00, C.1, sala 3 pentru a se cita martorul lipsă la termenul prezent.
Incheiere de sedinta din 11.06.2019Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 11.06.2019 .
Incheiere de sedinta din 07.05.2019