B**** M******
ReclamantI************ T********* A* P******* D* F******** I***
PârâtRespinge ca prescrisă acţiunea pentru drepturile băneşti aferente perioadei 09.04.2015 – 18.10.2015. Admite acţiunea formulată de reclamantul B**** M******, în contradictoriu cu pârâtul I************ T********* A* P******* D* F******** I***. Obligă pârâtul să plătească reclamantului sume compensatorii tranzitorii corespunzătoare sporului de fidelitate acordat de pârât altor funcţionari publici cu statut special, ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 1 alin. 5 ind. 1 din OUG nr. 83/2014, aşa cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, conform vechimii reclamantului, începând cu data de 19.10.2015 şi până la data introducerii efective a acestuia în salariul funcţiei de bază al reclamantului. Cu drept de recurs ce se depune la Tribunalul Ia?i în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 23 aprilie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin.2 Cod procedură civilă.
Hotarare 620/2019 din 23.04.2019Amână pronunţarea la data de 23.04.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.04.2019Admite excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru perioada 09.04.2015-18.10.2015. Amână cauza la data de 16.04.2019, ora 12, pentru a se emite adresă către pârât cu solicitarea de a indica dacă la 9.04.2015 avea angajaţi ce aveau inclus în salariul de funcţie/bază sume compensatorii echivalentul sporului de fidelitate mai mare decât reclamantul, indiferent de funcţie, grad, gradaţie.
Incheiere de sedinta din 12.02.2019