Dosar 6505/86/2017/a1 din 24.07.2018

atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvenţă (art. 169 Legea 85/2014)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6505/86/2017/a1
Data dosar:
24.07.2018
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia a II-a civilă
Obiect:
atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvenţă (art. 169 Legea 85/2014)
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.01.2019 la ora 09:00

    Complet: C4FF
  • Admis

    Admite cererea de antrenare a răspunderii materiale formulată de reclamantul CII LIAHU DORU, în contradictoriu cu pârâtul N****** D***** G******. Obligă pârâtul să suporte din averea proprie suma de 388239 lei reprezentând pasivul societăţii debitoare NADINAM CONSTRUCT S.R.L., Executarea silită împotriva pârâtului se efectuează de către executorul judecătoresc, conform Codului de procedură civilă. Sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, în temeiul tabelului definitiv consolidat actualizat al creanţelor, pus la dispoziţia sa de lichidatorul judiciar. Cu drept de apel în termen de 7 de zile de la comunicarea sentinţei prin BPI, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Suceava. Pronunţată în ?edin?ă publică, astăzi, 28 ianuarie 2019.

    Hotarare 30/2019 din 28.01.2019
  • Sedinta din data de 18.01.2019 la ora 09:00

    Complet: C4FF
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 28 Ianuarie 2019. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18 Ianuarie 2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.01.2019
  • Sedinta din data de 08.01.2019 la ora 09:00

    Complet: C4FF
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 18 Ianuarie 2019. Pronunţată în şedinţă publică azi 08 Ianuarie 2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.01.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD