C********* F******
PetentAdmite sesizarea judecătorului delegat la compartimentul executări penale din cadrul Judecătoriei Arad referitor la situaţia juridică a persoanei condamnate C********* F******, aflat în PNT Constanţa – Poarta Albă. Constată că prin sentinţa penală nr. 673 din 21 martie 2018, în dosar nr. 2529/55/2018, definitivă prin necontestare, s-a dispus deducerea a unui număr de 42 zile închisoare ca urmare a aplicării prevederilor legii nr. 169/2017. Stabileşte că administraţia locului de deţinere va avea în vedere deducerea perioadei efective din intervalul 25.11.2016-19.10.2017 şi faptul că în acest interval de timp 25.11.2016-19.10.2017 petentul are şi 42 de zile considerate executate ca urmare a condiţiilor improprii stabilite în baza legii nr. 169/2017. Stabileşte că administraţia locului de deţinere va avea în vedere deducerea perioadei efective din intervalul 17 februarie 2018 la zi şi faptul că în acest interval de timp 17 februarie 2018 la zi se vor calcula în mod distinct zilele considerate executate ca urmare a condiţiilor improprii stabilite în baza legii nr. 169/2017. În baza art. 275 alin. 3 Cod Procedură Penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Dispune virarea sumei de 130 lei în contul BA ARAD. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 09 august 2018.
Hotarare 1535/2018 din 09.08.2018Stabilete termen de pronuntare pentru 9.08.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.08.2018T: 1.08.2018 -complet de judecată PS04 pentru repetarea procedurii de citare cu petentul
Incheiere de sedinta din 04.07.2018T: 4.07.2018 - complet de judecată PS05 - lipsă procedură
Incheiere de sedinta din 20.06.2018T: 20.06.2018 - pentru repetarea procedurii de citare cu condamnatul
Incheiere de sedinta din 06.06.2018