A**** I***
Inculpat1. În baza art. 396 alin. 1), 4) C.proc.pen. raportat la art. 36 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen. stabileşte pedeapsa de 10 luni închisoare în sarcina inculpatului A**** I***, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 320 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art.35 alin. 1 C. pen ( două acte materiale). 2. În baza art. 396 alin. 1), 4) C.proc.pen. raportat la art. 36 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen. stabileşte pedeapsa de 6 luni închisoare în sarcina inculpatului A**** I***, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 C. pen. 3. În baza art. 38 alin.1 C.pen. raportat la art.39 alin.1 lit. b) C.pen., contopeşte pedepsele stabilite în prezenta cauză, în pedeapsa cea mai grea de 10 luni închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită (6 luni închisoare), de 2 luni închisoare, pedeapsa stabilită în final fiind de 12 luni închisoare. 4. În baza art. 83 alin. 1 C.pen. amână aplicarea pedepsei închisorii de 12 luni pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 alin. 1 C.pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. 5. În baza art. 84 alin. 2 raportat la art. 85 alin. (1) C.pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vaslui, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. 6. În baza art. 86 alin. 1) c.pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1) lit. c) - e) C.pen se comunică Serviciului de Probaţiune Vaslui. 7. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatul asupra dispoziţiilor art. 88 C.pen. privitoare la revocarea amânării aplicării pedepsei, pentru nerespectarea măsurilor de supraveghere impuse, caz în care se va dispune aplicarea şi executarea efectivă a pedepsei şi cele privitoare la săvârşirea de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, caz în care pedeapsa pentru noua infracţiune se va calcula conform dispoziţiilor privitoare la concursul de infracţiuni. 8. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. g) C.proc. pen. raportat la art. 256 C.proc. pen., anulează înscrisul intitulat AUTORIZAŢIE SANITARĂ VETERINARĂ nr.218/22.12.2014 (f. 41). 9. În temeiul 274 alin. 1 C. proc. pen., obligă pe inculpatul A**** I*** la plata sumei de 600 de lei cheltuieli judiciare avansate de stat în prezentul proces, din care suma de 400 lei reprezintă cheltuieli de judecată efectuate în faza de urmărire penală. 10. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută. 11. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.03.2019.
Hotarare 95/2019 din 12.03.2019Stabileşte termen pentru pronunţarea hotărârii la data de 12.03.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.02.2019Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţarea hotărârii la data de 26.02.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.02.2019