S* E**** A*********** S****** S*** P*** L********* J******* S********* D********* & C* S***
Apelant ReclamantS* S* C***** S*
Intimat Pârâtpentru ca părţile să depună în original înscrisul aflat la fila 69 dosar. Având în vedere Hotărârea nr. 834/26.09.2018 a Secţiei de Judecători a CSM prin care s-a aprobat reorganizarea Secţiei a II-a Civilă de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Ploieşti constată că, faţă de obiectul său, prezenta cauză revine spre soluţionare Secţiei a II a Civilă. Astfel, în baza Hotărârii Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Ploieşti nr. 35/29.11.2018 dosarul se va înainta pentru repartizare ciclică pe unul din completele nou înfiinţate pe această secţie
Incheiere de sedinta din 14.12.2018Respinge cererea de repunere în termen, ca nefondată. Respinge excepţia tardivităţii apelului, ca nefondată. Fixează termen pentru continuarea judecăţii la data de 14.12.2018, cu citarea părţilor. Cu cale de atac odată cu fondul.Pronuntata in sedinta publică, azi 15.11.2018.
Incheiere de sedinta din 15.11.2018Având nevoie de timp pentru studierea actelor şi lucrărilor dosarului, amână pronunţarea cauzei la 15.11.2018. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.11.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.11.2018faţă de cererea de amânare a cauzei formulată de apelanta - reclamantă, pentru a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării
Incheiere de sedinta din 11.10.2018