M**** M***** Ş*****
Reclamant ReclamantF********* D* Ş****** P******** A************* Ş* A** C********** D** C***** U************ B**** B***** C***
Pârât PârâtU************ B**** B***** C***
Pârât PârâtAdmite în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul M.M.Ş. în contradictoriu cu pârâta FACULTATEA DE ŞTIINŢE POLITICE, ADMINISTRATIVE ŞI ALE COMUNICĂRII DIN CADRUL UNIVERSITĂŢII „BABEŞ-BOLYAI” CLUJ. Anulează în parte Regulamentul de admitere al Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării pentru anul universitar 2017/2018 (nivel licenţă) în ceea ce privesc prevederile din Cap. III pct. 4 care prevăd că opţiunile candidaţilor pentru o anumită specializare, pentru forma de învăţământ şi forma de finanţare prevalează în raport cu media obţinută. Respinge în rest acţiunea ca neîntemeiată. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare calea de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Cluj, Secţia mixtă de contencios administrativ si fiscal, de conflicte de muncă si asigurări sociale. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 31.01.2019.
Hotarare 210/2019 din 31.01.2019Amână pronunţarea pentru data de 31.01.2019. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei conform art. 396 alin. 2 CPC.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.01.2019