S*** T******** P***** S*** T*****
ReclamantA*** T***** - D******* G******* R******** A F********* P****** G*****
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamanta S*** T******** P***** S*** T***** în contradictoriu cu pârâta DGRFP GALA?I – AJFP TULCEA având ca obiect pretenţii. Obligă pârâta către reclamantă la plata sumei de 124 975 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în dosarul nr.924/36/2013 al Curţii de Apel Constanţa, reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu avocat şi onorariu expert parte. Respinge în rest cererea reclamantei ca neîntemeiată. Obligă pârâta către reclamantă la plata sumei de 3853 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în prezenta cauză, propor?ional cu partea din cerere admisă. Cu drept de apel, care se depune la Judecătoria Tulcea, în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată astăzi, 20.11.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 3326/2019 din 20.11.2019Amână pronunţarea la data de 20.11.2019. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit prevederilor art. 396 alin. 2 C.proc.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 06.11.2019.
Amână pronunţarea la data de 06.11.2019. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit prevederilor art. 396 alin. 2 C.proc.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 23.10.2019.
Amână pronunţarea la data de 23.10.2019. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit prevederilor art. 396 alin. 2 C.proc.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 09.10.2019.
Amână pronunţarea la data de 09.10.2019. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit prevederilor art. 396 alin. 2 C.proc.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 24.09.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.09.2019Pentru relaţii.
Incheiere de sedinta din 23.04.2019