H*** B****** A*****
InculpatM****** V*******
Parte civilăS******** D* A******** J******* B****
Parte civilăS******* J******* D* U****** B****
Parte civilăA***** V***** I******** G**** S***
Parte responsabilă civilmenteÎn baza art.396 alin.2 din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul H*** B****** A*****, ..., pentru săvârşirea: - infracţiunii de părăsire a locului accidentului prev. şi ped. de art. 338 alin.1 Cod penal, la pedeapsa de 1 (unu) an şi 4 (patru) luni de zile închisoare, în condiţiile art. 375 NCPP şi art. 396 alin. 10 NCPP; - infracţiunii de vătămare corporală din culpă prev. şi ped. de art. 196 alin.1 şi 2 Cod penal cu referire la art. 194 alin.1 lit. a Cod penal, la pedeapsa de 1 (unu) an de zile închisoare, în condiţiile art. 375 NCPP şi art. 396 alin. 10 NCPP. Constată că faptele sunt comise în concurs şi în baza art. 38 alin.2 rap. la art. 39 alin. 1 lit. b NCP, contopeşte pedepsele aplicate în prezenta cauză, astfel: în pedeapsa cea mai grea, de 1 (unu) an şi 4 (patru) luni de zile închisoare, sporită cu o treime din cuantumul celeilalte pedepse, respectiv 4 luni închisoare, rezultând pedeapsa de 1 (unu) an şi 8 (opt) luni de zile închisoare. Potrivit art. 91 alin. 1 lit. a – d Cod penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei principale rezultante de 1 (unu) an şi 8 (opt) luni de zile închisoare. În temeiul art. 92 alin. 1 – 2 Cod penal, termenul de supraveghere este de 2 (doi) ani şi se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 92 alin. 3 raportat la art. 93 alin. 1 lit. a – e Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de probaţiune Bacău, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Potrivit art. 93 alin. 2 Cod penal, impune inculpatului să execute următoarele obligaţii: - să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza dispoziţiilor art.93 al.3 Noul Cod penal rap. la art. 404 alin.2 cod de procedură penală, pe durata termenului de supraveghere condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria comunei Dofteana, jud. Bacău sau la Primăria mun. Oneşti – Administraţia Pieţei, Bazarului şi Parcării Oneşti, jud. Bacău, pe o perioada de 80 zile ((instituţia în care urmează a se presta munca urmând a fi stabilită de Serviciul de Probaţiune Bacău), afară de cazul în care datorită stării de sănătate nu poate presta această muncă. Atrage atenţia inculpatului că, potrivit art. 96 alin. 1 Cod penal, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea credinţă, nu va respecta măsurile de supraveghere sau nu va executa obligaţiile impuse, instanţa de judecată va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei. În temeiul art. 96 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului că, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, va săvârşi o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa de judecată va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei, care în baza art. 96 alin. 5 Cod penal, pedeapsa principală pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară. Conform art. 7 din „Legea 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare” dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare. În baza art. art. 1349, art. 1.357 Cod civil, art. 49, 50 şi 55 Legea 136/1995 rap. la art. 19 şi art. 397 Cod procedură penală, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă M****** V******* ...şi obligă partea responsabilă civilmente A***** V***** I******** G**** S*** - ... la plata sumelor de: 2200 lei reprezentând daune materiale, 800 de lei reprezentând onorariu avocat ales (chitanţa originală fila nr. 29 ds.fond) şi 30.000 lei reprezentând daune morale în favoarea părţii civile M****** V*******. În baza art. art. 1349, art. 1.357 Cod civil, art. 49, 50 şi 55 Legea 136/1995 rap. la art. 19 şi art. 397 Cod procedură penală, admite acţiunea civilă exercitată de părţile civile S******* J******* D* U****** B**** pentru suma de 10.584,19 de lei, Serviciul de Ambulanţă Bacău pentru suma de 350 lei şi Spitalul mun. Sf. Ierarh Dr. Luca Oneşti pentru suma de 327,38 lei (cheltuieli cu asistenţa medicală acordată persoanei vătămate M****** V*******), şi obligă partea responsabilă civilmente A***** V***** I******** G**** S*** - ..la plata acestor sume către părţile civile menţionate. În baza art. 274 alin. 2 rap. la art. 398 Cod procedură penală, obligă inculpatul H*** B****** A***** să plătească statului suma de 1500 lei reprezentând cheltuieli judiciare din timpul urmăririi penale şi 300 lei cu acelaşi titlu din faza cercetării judecătoreşti (în total 1800 lei). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei minute. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.06.2019.
Hotarare 584/2019 din 24.06.2019pentru audierea martorului propus în înlocuire de partea civilă
Incheiere de sedinta din 22.04.2019pentru audierea martorilor propuşi pe latură civilă
Incheiere de sedinta din 25.02.2019