C** B*** - S******** B********
IntimatS**** I*** T*****
ContestatorAnulează, ca netimbrată, cererea formulată de contestator, privind suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare. Respinge, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de contestatorul S.I.T., în contradictoriu cu intimatul CEC B.SA, împotriva executării silite efectuate în dosarul execuţional nr. 876/2013 aflat pe rolul BEJ Manchevici Marin. Respinge cererea intimatului de aplicare a unei amenzi judiciare în sarcina contestatorului. Respinge cererea contestatorului de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată. Ia act că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată. Pune în vedere contestatorului să achite suma de 305,83 lei în favoarea BEJ Manchevici Marin, reprezentând contravaloare dosar execuţional. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Bistriţa. Pronunţată astăzi, 15 martie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 657/2019 din 15.03.2019A.P.15.03.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.03.2019Încuviinţează cererea de amânare formulată de apărătorul contestatorului; menţine dispoziţiile anterioare privitoare la cauţiune şi taxa de timbru
Incheiere de sedinta din 14.01.2019Achitare cauţiune
Incheiere de sedinta din 07.01.2019achitare taxă judiciară de timbru; emitere adresă BEJ; ataşare dosar
Incheiere de sedinta din 05.11.2018